Imaginați-vă că recent ați lansat o afacere. Aveți în cadrul companiei personal calificat și posibilități foarte mari de dezvoltare a afacerii d-voastră. Acum vă rămâne de realizat un lucru foarte important — să atrageți cât mai mulți clienții. Asta înseamnă că va trebui să faceți tot posibilul ca să afle despre d-voastră cât mai multe persoane. În acest caz, soluția optimală a unei astfel de probleme ar fi crearea unui site web al companiei.
Înainte de a-și crea propria pagină web, mulți și-ar adresa întrebarea: De ce am nevoie de un site web și în general care ar fi avantajele creării acestuia? Ca răspuns la această întrebare vreau să precizez că orice site web îndeplinește concomitent mai multe funcții, printre care:
- Funcția informativă
- Funcția de marketing
- Funcția de promovare a imaginii companiei
Mai jos găsiți informație detaliată despre funcțiile enumerate, dar și despre rolul și importanța creării unui site web.
Nu aș vrea să dau nume, dar sunt foarte multe companii ce activează pe piață de ani buni, însă nu au pagina lor oficială pe internet. Anume acesta este unul din motivele pentru care aceste companii pierd foarte multe oportunități, nefiind în permanență aproape de cerințele clienților.
În ceea ce privește prezența pe web, există câțiva indicatori importanți ce au un impact semnificativ asupra succesului companiei. Printre aceștia s-ar putea enumera personalizarea site-ului web, serviciul clienți, confortul și ușurința cu care clienții accesează site-ul web, conținutul și competitivitatea acestuia.
Referitor la conținutul unui site web, ar fi bine ca acesta să conțină informații convingătoare pentru clienți, dar și în același timp să dispună de o exactitatea sporită a acestora. Conținutul trebuie să fie adecvat domeniului de activitate al organizației, să stimuleze și să capteze atenția clienților, să informeze publicul-țintă, să fie accesibil și potrivit pentru acesta, să reprezinte brandul companiei și cel mai important — ca informația existentă să-l impresioneze pe client, determinându-l să revină pe site în viitorul apropiat.
Serviciul clienți este un indicator care ar trebui neapărat să fie prezent pe site-ul web. Vă întrebați de ce ar fi obligatoriu? Vă dau și un răspuns în acest sens: Site-ul web trebuie să implice cât mai activ clienții, pentru că aceștia se așteaptă ca mediul online să fie deschis spre dialog și interacțiune. Spre exemplu, atunci când un client accesează site-ul unei companii, ar fi de dorit ca undeva în colțul paginii să apară opțiunea de a discuta cu un consultant pentru a primi cât mai rapid informația exactă de care are acesta nevoie. În acest fel se va asigura o comunicare deschisă între ambele părți, astfel încât fiecare dintre acestea să beneficieze de avantaje.
Una dintre companiile care atrage o mare atenție indicatorului serviciu clienți este Federal Express. Aceasta le permite clienților săi să afle starea și locul curent al pachetelor lor, doar conectându-se la site-ul web companiei. Astfel, cerințele clienților sunt satisfăcute și totodată acestora li se asigură confidențialitatea datelor.
Oamenii formează o comunitate, au o cultură, uneori cu puncte tangente, alteori cu caracteristici diferite. Oricum, ar fi bine ca site-ul web al unei companii să țină cont de faptul că oamenii simt în permanență nevoia de interacțiune și contact, iar prin intermediul site-ului web, al unui forum, clienții au posibilitatea să împărtășească interese comune, opinii și impresii despre anumite lucruri.
Aproximativ 90% din totalul întreprinderilor care există, au nevoie de un site web. Ne aflăm în perioada în care orice companie, la fel cum deține un telefon, ar trebui să aibă și un site web, pentru că existența acestuia aduce chiar foarte multe avantaje. S-ar putea spune că site-ul web îndeplinește mai multe funcții:
- Funcția informativă
Site-ul web oferă informație despre compania d-voastră la orice oră, concomitent mai multor persoane, din orice colț al lumii. Volumul informației care va fi afișat pe site depinde în primul rând de domeniul afacerii cu care vă ocupați. Anume funcția informativă este cea care ar trebui să vă convingă că aveți nevoie de un site web. Pe site-ul web aveți posibilitatea să găsiți informația de care aveți nevoie în volum mai mare, în termen mai scurt și foarte comod în același timp.
Orice site web, în dependență de profilul său, ar trebui să conțină următoarele informații:
- Domeniul de activitate al companiei
Activați în domeniul construcțiilor, agriculturii, industriei ușoare sau alimentare — nu contează, important este faptul că indiferent de domeniul de activitate, fiecare companie are nevoie de un site web.
- Detalii despre produsele sau serviciile prestate de către compania d-voastră
Anume pe site-ul web există posibilitatea de a plasa foarte multă informație despre produse sau servicii, categorizată după orice criteriu, pentru a-i ușura munca clientului atunci când are de efectuat o alegere.
- Datele de contact
Pe site-ul web, e foarte comod de specificat adresele și informațiile de contact pentru toate oficiile și filialele companiei. Ar fi bine să includeți la datele de contact adresa electronică, prezența pe site-urile de socializare și harta cu indicarea mijloacelor de transport pentru a ajunge la compania d-voastră.
- Medalii sau alte merite ale companiei, demne de laudă
Pe site-ul web, cu ușurință e posibil de completat o categorie cu medaliile pe care le-a primit compania d-voastră și detalii despre acțiunile pe care le-ați întreprins pentru a le obține. Același lucru este foarte greu de făcut în timpul unei convorbiri tête-à-tête.
- Portofoliul companiei
Cu siguranță, fiecare antreprenor are ce povesti despre afacerea sa și are rezultate cu care s-ar putea lăuda. Iată anume pe site-ul web, ați putea publica lucrările cele mai bune și de ce nu, să povestiți cum au fost acestea executate. Portofoliul companiei joacă un rol deosebit pentru clienți, ei alegând să aibă legătură în majoritatea cazurilor cu companiile serioase, care dețin un portofoliu impresionant.
- Formularul de feedback
Neapărat ar trebui să existe pe site-ul web un astfel de formular, care ar permite vizitatorilor site-ului să vă adreseze la orice oră a zilei o întrebare, să vă trimită o comandă, o mulțumire sau o reclamație. Acest formular vine în ajutor pentru ambele părți.
- Noutăți
Într-adevăr, pentru ca un site web să aibă succes, neapărat trebuie ca informația să fie mereu actualizată și să se adauge periodic noutățile companiei.
- Domeniul de activitate al companiei
- Funcția de marketing
Site-ul web al oricărei companii automat devine un instrument de publicitate, deoarece pe el este prezentată toată informația despre activitatea companiei. Iar informația nu este prezentată pur și simplu, ci e foarte bine structurată și aranjată în așa fel încât să atragă atenția utilizatorilor din orice colț al lumii.
Spre deosebire de publicitatea care se face la televizor sau amplasarea bannerelor publicitare prin oraș, site-ul web va oferi publicitate doar pentru persoanele care sunt cu-adevărat cointeresate în ceea ce se propune pe site. Totodată, internetul ne permite organizarea publicității în mai multe modalități, cum ar fi: text link-uri, bannere publicitare, publicarea informațiilor pe alte site-uri web. Zilnic se reduce numărul persoanelor care citesc ziarele și privesc televizorul, iar internetul este în continuă creștere, oare acest fenomen, nu este un motiv de a vă pune pe gânduri?
Site-ul web vă va permite să vindeți mai ușor produsele sau serviciile pe care le propuneți. El joacă un rol foarte important în lucrul magazinelor-online, a resurselor corporative și a site-urilor promo:
- Magazinul online
Magazinul online are nevoie de un site web cu o administrare mai complicată. Orice magazin online trebuie să ofere posibilitate clienților să adauge în coșul cu cumpărături produsele pe care le doresc aceștia. De asemenea, e necesară colectarea datelor despre client, prezentarea modalităților de plată și detalii despre livrare. De regulă, site-urile web realizate pentru magazinele online au o interfață, care permite modificarea site-ului web, pentru a fi posibilă reînnoirea asortimentului de produse și schimbarea prețurilor.
- Site-ul corporativ
Acesta este alegerea cea mai reușită pentru o companie serioasă, care are multe de spus clienților existenți, dar și celor potențiali. Site-ul corporativ trebuie în primul rând să corespundă domeniului de activitate al companiei. Pentru ca rezultatele să fie cele așteptate, ar fi bine ca informația să fie reînnoită periodic, iar clientului să i se propună un site care poate fi ușor navigat. Principala funcție a unui site corporativ este aceea de a oferi clientului posibilitatea de a primi prin intermediul internetului, fără să iasă din casă acele servicii sau produse pe care ar putea să le primească venind la sediul companiei d-voastră. Aici mă refer atât la informație (text, foto sau chiar discuția live cu managerul companiei) cât și la pregătirea comenzii, achitarea acesteia și livrarea la adresa indicată de client. Un alt avantaj al existenței site-ului web constă în economisirea personalului. Antreprenorul achită o singură dată pentru crearea site-ului web și informația va fi accesibilă oriunde, oricând și fără implicarea multor angajați, care de obicei oferă consultații și suport informațional clienților.
- Promo site
Un astfel de site web se utilizează cel mai des ca un instrument de publicitate. De cele mai multe ori, site-urile promo se creează cu scopul de a aduce clienții la curent cu anumite promoții care au loc în cadrul unei companii. În acest caz, site-ul trebuie să includă informații despre termenul, condițiile de desfășurare și participare la promoție, câștigurile oferite, și nu în ultimul rând modalitatea de ridicare a premiilor de către clienți. O altă situație când se apelează la crearea un promo site are loc după lansarea unei afaceri, când întreprinzătorul hotărăște să se facă cunoscut pe piață. La fel, se dorește crearea unui site promo și atunci când o companie existentă pe piață vine cu produse noi pentru clienți. Pentru ca un site promo să atragă atenția clienților, cei care creează site-ul trebuie să utilizeze tehnologii multimedia, flash-animații, iar de pe site nu trebuie să lipsească sondajele și diferite tombole.
- Magazinul online
- Funcția de promovare a imaginii companiei
Ne aflăm în perioada în care deținerea unui site web este la fel de importantă ca și existența unei cărți de vizită. Aproape fiecare antreprenor care-și deschide o afacere se gândește la ideea că ar fi bine să aibă un site web al companiei. Ideea nu constă în crearea unui site web cât mai stilat, mai colorat sau mai bine amenajat, ci în deținerea unui site web care să se evidențieze prin cele ale concurenților. Compania care deține un site web oferă încredere clienților și totodată este în câștig față de acele întreprinderi care nu au un spațiu virtual, astfel creându-și o imagine mai pozitivă.
Există 2 tipuri de site-uri web pentru care imaginea este prioritară:
- Site-ul personal
Un astfel de site web este destinat pentru persoanele care țin foarte mult la autoritatea și imaginea lor. Site-ul personal conține biografia persoanei care deține site-ul web, gândurile și ideile acesteia, rezultatele muncii sale, citate, cărți sau articole pe care le-a scris. Pe un astfel de site web s-ar putea găsi un forum sau/și chat. În dependență de sfera de activitate a deținătorului site-ului web, categoriile acestuia pot fi dintre cele mai diferite.
- Site-ul carte de vizită
Un site web care să reprezinte cartea de vizită a companiei se creează de obicei în situația în care se dorește un site web mic, dar informativ în același timp. În mediu, un site-carte de vizită conține în jur de 5 pagini și conține doar informația generală despre aceasta (datele de contact, domeniul de activitate al companiei și price list-ul cu produsele ce sunt propuse spre vânzare sau serviciile oferite). Chiar dacă un astfel de site conține mai puțină informație, este un instrument destul de convingător pentru clienți. Site-ul carte de vizită se creează în termen mai redus și la preț mai mic decât alte tipuri de site-uri. În comparație cu o simplă carte de vizită, acest site web are o influență mai convingătoare asupra clienților.
- Site-ul personal
Existența site-ului personal al organizației va reduce cheltuielile financiare pentru publicitate, va îmbunătăți imaginea companiei și plus la aceasta îi va aduce acesteia și profit. Pentru ca toate acestea să se realizeze, site-ul web trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
- Să păstreze un caracter dinamic, receptiv și flexibil;
- Să aibă un design specific domeniului de activitate;
- Să includă neapărat datele de contact ale companiei și cât mai multe modalități de contact, inclusiv numerele de telefon, fax, adresa electronică și pagina oficială a companiei pe rețelele de socializare;
- Să fie specificate cu exactitate prețurile pentru produsele sau serviciile prestate clienților;
- Să se actualizeze cu regularitate informația existentă pe site-ul web pentru a nu oferi clienților date eronate.
Chiar dacă s-ar părea că în lume există mult mai multe posibilități de informare a populației, de ce anume site-ul web? Deoarece este o metodă mult mai efectivă în comparație cu celelalte și chiar aș vrea să precizez că site-ul web este un instrument foarte util în dezvoltarea unei afaceri, iar odată cu trecerea timpului, acest instrument devine tot mai greu de înlocuit.
Cred că am enumerat în acest articol suficiente motive pentru a-i determina pe cei care încă nu dețin un site web personal sau al companiei să analizeze aspectul respectiv și să acționeze în această direcție.
Nici un comentariu