Înființarea unei firme în Republica Moldova


Inființarea unei firme în Republica Moldova După luarea deciziei privind deschiderea unei afaceri noi și identificarea ideii de afaceri, urmează alegerea formei organizatorico-juridice de desfășurare a activității și înregistrarea întreprinderii.

Înregistrarea unei afaceri se realizează la Camera Înregistrării de Stat și la oficiile ei teritoriale. În scopul simplificării procedurilor de inițiere a afacerii, la Camera Înregistrării de Stat a fost creat ghișeul unic, care îi permite întreprinzătorului, pe lângă perfectarea documentelor de înregistrare, verificarea denumirii și confecționarea ștampilei, să se pună în evidența electronică a Casei Naționale de Asigurări Sociale și a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, să obțină codurile statistice și cel fiscal.

Procesul de înregistrare se finalizează cu primirea certificatului de înregistrare, a actelor de constituire și a ștampilei. Informații mai ample privind alegerea formei organizatorico-juridice și procesul de înregistrare vor fi prezentate în următoarele articole.

Simpla înregistrare a afacerii și obținerea certificatului de înregistrare nu permit întreprinzătorului să înceapă activitatea, deoarece există o serie de proceduri obligatorii a fi parcurse, care sunt specificate în figura de mai jos și reflectă etapele de deschidere a unei afaceri de la zero în Republica Moldova:

Etapele de deschidere a unei afaceri de la zero în Republica Moldova

  1. Punerea în evidența fiscală.

    Deși Camera Înregistrării de Stat prezintă organului fiscal, o dată la 3 zile, informația privind atribuirea numărului de identificare de stat, întreprinzătorul trebuie să se pună personal în evidența Inspectoratului Fiscal de Stat teritorial pe a cărui rază întreprinderea își are sediul. Numărul de identitate indicat în certificatul de înregistrare reprezintă și codul fiscal al întreprinderii.

    Inspectoratul Fiscal de Stat teritorial deschide pentru fiecare întreprindere un Dosar personal, care conține copiile actelor de constituire și a certificatului înregistrării de stat; date despre fondatorul, conducătorul și contabilul-șef (numele, prenumele, data, anul nașterii, adresa și informația de contact, datele documentului ce atestă identitatea), precum și alte acte necesare organului fiscal.

    În cazul în care își schimbă sediul din raza de activitate a Inspectoratului Fiscal de Stat teritorial unde se află în evidență, contribuabilul este obligat să depună cererea de transmitere a dosarului la Inspectoratul Fiscal de Stat teritorial de la noul sediu.

  2. Înregistrarea în calitate de plătitor al contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii se efectuează la oficiul teritorial al Casei Naționale de Asigurări Sociale.

  3. Înregistrarea în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală se realizează la agenția teritorială a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

  4. Deschiderea contului bancar.

    Indiferent de forma organizatorico-juridică, toate întreprinderile sunt obligate să păstreze mijloacele bănești la bancă, prin deschiderea contului bancar. Întreprinzătorul poate deschide mai multe conturi, atât în lei moldovenești, cât și în valută străină, în orice bancă din țară.

    Deși, deseori, criteriul de bază în alegerea băncii unde va fi deschis contul bancar este apropierea acesteia de oficiul întreprinderii, nu întotdeauna aceasta este varianta optimă. Înainte de a lua decizia respectivă, antreprenorul ar trebui să adune și să analizeze următoarele informații: serviciile prestate de bancă, tarifele practicate pentru deservire, rapiditatea transferurilor, credibilitatea băncii, reputația băncii în comunitate. Numai după vizitarea oficiilor mai multor bănci, după discuții cu personalul, cu clienții acestora poate fi luată o decizie referitoare la contul bancar.

    Pentru deschiderea unui cont curent este necesară prezentarea următoarelor documente:

    • Cererea de deschidere a contului, semnată de conducătorul și de contabilul-șef al întreprinderii;

    • Fișa cu specimenele de semnături și amprenta ștampilei legalizată notarial (2 exemplare);

    • Certificatul de atribuire a codului fiscal, emis de Inspectoratul Fiscal de Stat (originalul și copia);

    • Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice sau din Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali (în cazul întreprinderii individuale), eliberat de Camera Înregistrării de Stat (originalul sau copia legalizată notarial);

    • Certificatul de înregistrare a întreprinderii, eliberat de Camera Înregistrării de Stat, sau alte documente care confirmă înregistrarea de stat conform legislației în vigoare (originalul și copia);

    • Documentele de constituire (statutul, contractul de constituire etc.) (originalele și copiile); - copia actului de identitate al persoanei care prezintă documentele pentru deschiderea contului;

    • Actul sau copia actului, legalizată notarial, care atestă împuternicirile persoanei de a deschide contul (în cazul deschiderii contului de către persoana împuternicită);

    • Alte documente la cererea băncii.

  5. Obținerea licenței.

    Conform legislației Republicii Moldova, practicarea a circa 50 de genuri de activitate se realizează numai în baza licenței. De aceea, la etapa lansării în afacere, întreprinzătorul trebuie să studieze Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, pentru a stabili dacă activitatea pe care dorește s-o desfășoare necesită sau nu obținerea licenței, și să întreprindă acțiunile necesare pentru obținerea acesteia.

    Licența pentru practicarea unui anumit gen de activitate reprezintă un act administrativ care atestă capacitatea și dreptul titularului de a desfășura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condițiilor de licențiere.

    Autoritatea publică centrală abilitată cu elaborarea, aplicarea și monitorizarea politicii de stat în domeniul licențierii este Camera de Licențiere. Camera de Licențiere eliberează licență pentru circa 39 de domenii de activitate, printre care: activitatea de audit; fabricarea, păstrarea și comercializarea angro a berii; transportul auto de călători în folos public; proiectarea plantațiilor pomicole, bacifere și viticole; producerea și/sau comercializarea semințelor, materialului de înmulțire și săditor; construcțiile de clădiri și/sau construcțiile inginerești; acordarea asistenței medicale; activitatea farmaceutică veterinară și/sau asistența veterinară; activitatea de turism etc.

    Pentru celelalte genuri de activitate, licența se eliberează de instituțiile specializate, de exemplu de către:

    • Banca Națională a Moldovei – activitatea instituțiilor bancare și a unităților de schimb valutar;

    • Comisia Națională a Pieței Financiare – activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea birourilor istoriilor de credit, a asociațiilor de economii și împrumut etc.;

    • Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – importul și comercializarea cu ridicata și/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei și/sau a gazului lichefiat la stațiile de alimentare; producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice etc.;

    • Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației – prestarea serviciilor de telefonie fixă și/sau mobilă; transmisiuni de date; furnizarea serviciului de acces la Internet; servicii de programe audiovizuale etc.;

    • Consiliul Coordonator al Audiovizualului – activitatea studiourilor TV (eter și satelit), a posturilor de radio, a distribuitorilor de servicii de emisie prin cablu.

    Termenul de valabilitate a licenței și mărimea taxei pentru obținerea licenței sunt stipulate în Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător și prin legile care reglementează activitatea licențiată respectivă.

    Termenul de valabilitate și taxa pentru licențierea unor genuri de activitate
    Genul de activitateTermenul de
    valabilitate, ani
    Cuantumul
    taxei, lei
    Activitatea de audit52500
    Activitatea în domeniul jocurilor de noroc: organizarea
    și desfășurarea loteriilor momentane
    114% din costul
    total anunțat al biletelor
    de loterie
    Importul și comercializarea angro a berii importate140000
    Fabricarea și/sau păstrarea, comercializarea
    angro a berii
    320000
    Transportul auto de călători în folos public52500
    Activitatea de turism52500

    Pentru obținerea licenței, conducătorul întreprinderii sau persoana împuternicită de acesta depune la autoritatea de licențiere declarația de eliberare a licenței, la care anexează copia certificatului de înregistrare de stat a întreprinderii și alte documente suplimentare, în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licențiată pentru care se solicită licența.

    În cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării declarației, autoritatea competentă adoptă o decizie privind eliberarea licenței sau respingerea declarației, comunicând solicitantului decizia adoptată. În cazul unui răspuns nefavorabil, întreprinzătorul poate depune o nouă declarație după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declarației precedente.

    Licența se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare de la data prezentării documentului ce confirmă achitarea taxei de eliberare a licenței.

  6. Obținerea autorizațiilor.

    Pentru desfășurarea activității este necesară și obținerea unor autorizații, așa ca:

    • Autorizația de funcționare a unităților comerciale și de prestare a serviciilor sociale, care este eliberată de Primărie și legalizează amplasamentul afacerii. Pentru autorizația respectivă întreprinzătorul achită taxa trimestrial, până în ultima zi a lunii imediat următoare după trimestrul gestionar. Fiind o taxă locală, mărimea ei este stabilită de administrația publică locală, iar valoarea maximă este reglementată în titlul VII al Codului fiscal – Taxele locale.

    • Autorizația sanitară de funcționare, care este eliberată de Centrul de Medicină Preventivă și confirmă faptul că activitatea desfășurată de deținătorul acesteia corespunde integral prevederilor cerințelor sanitaro-epidemiologice în vigoare. Pentru eliberarea autorizației respective nu se percepe taxă, însă se achită plata pentru testele de laborator.

    • Autorizația de prevenire și stingere a incendiilor la exploatarea construcțiilor, obiectivelor, care este eliberată de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, cu avizul de la serviciul pompieri referitor la respectarea cerințelor antiincendiare.

    • Autorizația de construire, în cazul construcției etc.
Pe lângă formalitățile sus-menționate, întreprinzătorului îi revine sarcina să întreprindă o serie de activități legate de organizarea nemijlocită a afacerii:
  • Alegerea amplasamentului afacerii (încăperile pot fi construite, procurate sau închiriate);

  • Pregătirea spațiilor, procurarea sau închirierea echipamentului și instalarea acestuia;

  • Stabilirea relațiilor cu furnizorii;

  • Recrutarea și selectarea personalului;

  • Promovarea afacerii.
Numai după parcurgerea acestor etape întreprinzătorul își poate începe activitatea.

198 Comentarii

Starciuc Ioan 26 ianuarie 2015 la 13:31

Buna ziua!

As avea o intrebare. Ca tanar, din Romania as avea probleme in infiintarea unei firme in Republica Moldova? Care ar fi demersurile aferente nerezidentilor Republicii Moldova?

Antreprenor 9 februarie 2015 la 12:40

Bună ziua, Ioan. Întrucât Republica Moldova este membru cu puteri depline a Organizației Mondiale a Comerțului, atât rezidenții țării respective, cât și persoanele nerezidente, au aceleași drepturi de a iniția o afacere. Dacă doriți să întemeiați o afacere în R.M., atunci urmează să deschideți o întreprindere cu capital străin. Conform „Legii Nr. 81 adoptată de Parlamentul R.M. la 18.03.2004 cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător”, procedura de înregistrare, de desfășurare a activității și de dizolvare a întreprinderii cu investiții străine este similară procedurii de înregistrare, de desfășurare a activității și de dizolvare a întreprinderii autohtone și se realizează în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova. Există careva diferențe la deschiderea unei afaceri, în cazul în care doriți să procurați terenuri agricole. Pentru neclarități sau mai multe detalii, ați putea să reveniți pentru o consultație cu un mesaj la adresa info@antreprenor.su. Vă doresc succes în activitatea pe care o planificați!

Anonim 13 februarie 2015 la 14:27

buna ziua, as vrea sa deschid o intreprindere familiara, atelier de croitorie. as avea nevoie de o consultatie inainte de a incepe procesul,in afara de ceea ce se gasete pe internet,ma puteti ajuta?

Antreprenor 16 februarie 2015 la 21:38

Bună seara. Am înțeles că ați dori să deschideți o întreprindere individuală, dar nu ați specificat exact detaliile care vă interesează. O consultație începe de la niște întrebări concrete. Nu ezitați să-mi scrieți pe adresa info@antreprenor.su.

ADRIANDASTIC 26 februarie 2015 la 18:52

Informatie foarte utila! Multumim enorm!

Antreprenor 27 februarie 2015 la 11:25

Mă bucur că articolul respectiv v-a fost de folos.

AURA 12 martie 2015 la 22:25

Bunà seara!
Am mai skris un mesaj,dar se vede,kà n-a ajuns la destinatie...
Am vrut sà Và rog,dacà e posibil sà-mi explikati la citevai intrebàri...Doresk sà deskid un magazin de vindere a imbràkàmintei si inkàltàmintei pt kopii si maturi. Am inchiriat un spatiu de 30 m.p.Akuma trebuie sà mà apuk de pregàtirea aktelor,dar nustiu de unde s-o incep...Si kum e mai simplu si komod,de kumpàrat patenta sau de deskis SRL? taxele kàtre stat sunt aceleasi? Am voie sà vind produse kum ar fi Nike,Adidas....NU originale ? Si care e procedura de devamare a màrfii in kaz k-o aduk de innafara MD? Se akità un oarekare % din kostul màrfii sau e alta procedura?
Và multumesk f/mult...(skuze pt prea multe intrebàri...)

Unknown 17 martie 2015 la 13:26

Buna ziua,as vrea sa deschid o ferma de prepelite,daca puteti sami spuneto ce forma juridica ar fi cea mai eficienta.unde as putea obtine o condultatie mai detailata in acest domeniu? Ms mult

Anonim 18 martie 2015 la 10:12

Am livada de mere am tehnica necesara pentru producerea sucului de mere proaspat stors de ce pachet de documente am nevoie? Ma ajuta va rog cineva . Va multumesc!

Antreprenor 19 martie 2015 la 22:19

Bună seara. Aura. Am înțeles că sunteți foarte interesată de activitatea de antreprenoriat și doriți să deschideți o afacere în domeniul comerțului cu amănuntul. Câteva răspunsuri la solicitările d-voastră:
— Ați putea administra un magazin de comercializare a îmbrăcămintei și încălțămintei, atât în baza patentei de întreprinzător, dar și având întemeiată o întreprindere individuală sau o societate cu răspundere limitată, societate pe acțiuni, etc. Mai multe informații despre activitatea în baza patentei puteți găsi analizând Legea Nr. 93 din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător. Toate detaliile despre despre taxa de obținere a patentei, dar și despre taxele lunare care urmează a fi achitate de către deținătorul patentei aflați aici: Toate detaliile despre eliberarea, valabilitatea și impozitarea patentei de întreprinzător . Cât despre forma juridică care este mai avantajoasă, îmi propun să scriu un articol detaliat în acest sens, dar prescurtat vă spun că SR.L.-ul este o societate comercială cu personalitate juridică ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății, prezintă un risc financiar minim, este mai credibilă pentru bănci sau investitori, în caz că aveți nevoie de finanțare. Dacă facem comparație cu patenta de întreprinzător, atunci ultima are statut de persoană fizică și este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfășura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp. O activitate în bază de patentă sau o întreprindere individuală este mai ușor de administrat decât un S.R.L., nu necesită un capital inițial, dar totodată prezintă un risc financiar mai mare. Totuși părerea mea ar fi să deschideți o societate cu răspundere limitată, dacă doriți să activați pe termen lung, dat fiind faptul că la înregistrarea firmei aveți posibilitatea să alegeți ca firma d-voastră să desfășoare mai multe domenii, în comparație cu activitatea în baza patentei. Chiar dacă pentru deschiderea unui S.R.L. este nevoie de 5400 lei, capital social, acești bani pot fi ulterior utilizați.
— Referitor la procedura de devamare a mărfurilor: este necesar să vă înregistrați întreprinderea ca agent economic la biroul vamal: Mai multe detalii despre procedura de înregistrare a unei întreprinderi ca agent economic sau la nr. de tel 022 574 111— Serviciul Vamal. Ulterior, va trebui să găsiți un broker vamal care o să vă ajute în toate activitățile legate de vămuirea mărfurilor.
— În privința comisioanelor despre care ați întrebat, aici totul depinde de caracteristica și calitatea mărfurilor: spre exemplu pentru îmbrăcăminte se aplică un comision de circa 15%, iar pentru încălțăminte, circa 12,5%. Un comision exact nu vă pot spune, din motiv că chiar și pentru încălțăminte acestea diferă, spre exemplu pentru piele, pentru imitație de piele, comisioanele sunt diferite etc.
Vă doresc mult succes!

AURA 22 martie 2015 la 00:46

Và MULTUMESC FOARTE MULT !
Ati fost foarte clar,chiar nici nu m-am asteptat....
MULTUMESC FRUMOS...

Antreprenor 23 martie 2015 la 21:22

Bună ziua. Vin cu un răspuns la solicitarea d-voastră referitor la actele necesare pentru a produce suc proaspăt de mere. Presupun că dacă aveți o livadă, ați înființat și o întreprindere, fie ea întreprindere individuală, S.R.L., gospodărie țărănească, etc. Părerea mea este că veți beneficia de mai multe avantaje dacă veți obține un statut juridic pentru firma d-voastră, totuși depinde de scopurile pe care vi le propuneți, termenul de desfășurarea a activității și capacitatea de producție planificată.

Țineți cont de REGLEMENTAREA TEHNICĂ ,,Sucuri și anumite produse similare destinate consumului uman”

Nu prea am înțeles: vreți să produceți sau/și să comercializați suc proaspăt de mere?, dar bănuiesc că doriți să utilizați un stand mobil pentru această activitate și îl veți amplasa în zonele aglomerate. Pentru desfășurarea activității de producere și comercializare a sucului proaspăt veți avea nevoie de autorizația de funcționare, care poate fi obținută de la Direcția Generală Comerț, Alimentație Publică și Prestări Servicii, mun. Chișinău (tel.: 022 22 43 73). Pentru a obține autorizația de funcționare este necesar un pachet cu acte precum autorizația veterinară, autorizația sanitară, certificatul de înregistrare al firmei, contractul cu Regia „Autosalubritate", etc. Mai multe detalii vedeți pe pagina respectivă: Acte necesare pentru obținerea autorizației de funcționare. Autorizația veterinar-sanitară se eliberează de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor http://www.ansa.gov.md/ro/autorizari-si-certificate.html. Vreau să vă doresc succes în activitatea pe care vă propuneți s-o realizați și cred că e o idee de afaceri bună, care merită implementată!

Dacă cineva din cititorii site-ului cunoaște mai multe informații în legătură cu actele necesare pentru desfășurarea activităților în domeniul alimentației publice, împărtășiți-vă experiența într-un comentariu la această postare.

Antreprenor 23 martie 2015 la 21:30

Aura, mă bucur vă informația pe care v-am prezentat-o vă este utilă. Vreau să vă doresc succese mari în activitatea d-voastră și să știți că vă așteptăm pe site cu noi impresii și experiențe. Atunci când veți lansa afacerea, veți avea succes sau chiar dacă veți întâlni obstacole, nu ezitați să vă împărtășiți experiența cu alți cititori, poate la fel de dornici să pășească în sfera antreprenoriatului.

AURA 24 martie 2015 la 19:27

Neapàrat...
Multumim mult!

Anonim 30 martie 2015 la 20:31

Salut! Am si eu o intrebare.Sunt tinar antreprenor. Am deschis o agentie de turism. Este obligator sa obtin: Autorizația de funcționare a unităților comerciale și de prestare a serviciilor sociale???

Anonim 30 martie 2015 la 23:14

Am si eu o intrebare, spuneri-mi va rog cum deschid o agentie de turism, care sunt pasii de infiintare a agentiei si care sunt docum necesare, unde ma adresez? Multumesc.

Antreprenor 1 aprilie 2015 la 14:06

Vin cu un răspuns pentru ultimele 2 comentarii, bănuiesc că autorul este unul și același. Deci, vreau să concretizez că pentru a deschide o agenție de turism nu este nevoie de Autorizația de funcționare a unităților comerciale și de prestare a serviciilor sociale.

Dacă doriți să vă lansați o afacere în domeniul turismului în Republica Moldova, mai întâi de toate cred că ar fi bine să luați cunoștință cu Legea Nr. 352 din 24.11.2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în R.M.

După ce ați ales forma organizatorico-juridică pentru agenția d-voastră, va trebui să realizați mai multe sarcini:
— Înregistrați-vă întreprinderea la Camera Înregistrării de Stat;
— Mergeți la Inspectoratul Fiscal de Stat teritorial pentru a pune întreprinderea la evidență;
— Deschideți un cont bancar;
— Nu uitați de biroul de statistică, unde veți primi un certificat cu codurile de activitate conform clasificatorului CAEM. Totodată la Biroul de Statistică veți perfecta și alte acte care vă vor permite ulterior să prezentați rapoartele necesare;
— Înregistrați-vă la Casa de Asigurări Sociale în calitate de plătitor al contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii. De asemenea, trebuie să vă înregistrați și la agenția teritorială a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală;
— Dintre autorizații este necesară cea sanitară emisă de organul Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat;
— Ulterior, obligatoriu este nevoie de obținerea licenței pentru desfășurarea activității de turism, pe care o puteți primi de la Camera de Licențiere și costă 3 250 lei. Citiți în continuare care sunt condițiile de licențiere a activității unei agenții de turism. Datorită serviciului e-Licențiere ați putea solicita obținerea licenței fără a vă deplasa la Camera de Licențiere. Vedeți cu e posibilă Obținerea on-line a licenței

Vă doresc succese și tind să cred că doriți nu doar o afacere profitabilă, ci și promovarea turismului moldovenesc :)

Anonim 8 aprilie 2015 la 13:44

Buna ziua. Astazi ne-am confrunta cu o problema la inregistrarea unei SRL, asociatii sunt din germania. La CIS ni s-au spus ca trebuie sa avem traducerea statutului in limba germana pentru a fi primita semnatura pe el. Cum se poate omis aceasta procedura de lunga durata ? Multumesc

Unknown 8 aprilie 2015 la 22:37

Buna seara as dori sa deschid o afacere in domeniul constructiei, ca sa pot munci cu alte firme de constructie mai mari.Cum pot sa procedez in cazul dat?

floaghik 12 aprilie 2015 la 00:09

Buna ziua as dori daca se poate o informazie despre a deschiderea unui srl in RM. am un proect de a inporta cazane pe pelet din Italia in Moldova. Ce fel de vantaje am eu de a face asa fel de investiti, si daca am ceva ajutor de la stat?
Mersi mult. PS am citit mult consultatiile de pe situl Micul Business.

Anonim 15 aprilie 2015 la 00:33

Buna seara! Doresc sa brevetez un produs dupa care sa-l produc si sa-l vind. Este un produs de arta. Imi puteti spune unde in RM se fac brevete si de ce acte o sa am nevoie ca sa vind produsul? Multumesc anticipat!

Antreprenor 16 aprilie 2015 la 18:25

Bună ziua. Referitor la afacerea cu importul cazanelor pe peleți – este un domeniu care atrage investiții și susținere din partea statului. Cunosc că sunt susținuți îndeosebi antreprenorii care fabrică sau asamblează cazanele în Republica Moldova, dar cred că există șanse să obțineți finanțare chiar dacă le veți importa. Încercați să luați legătura cu reprezentanții Fondului pentru Eficiență Energetică http://www.fee.md/index.php?l=ro sau contactați Linia de Finanțare pentru Eficiența Energetică în Moldova (MoSEFF). De asemenea ați putea analiza și finanțarea afacerilor în domeniul inovației și a eficienței energetice.

Antreprenor 16 aprilie 2015 la 18:33

Bună ziua, Dle Victor Lungu. Pentru activitatea în domeniul construcțiilor recomand să optați pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată (S.R.L.) sau a unei societăți pe acțiuni (S.A.), în dependență de scopurile dvs, numărul acționarilor, etc.

Antreprenor 16 aprilie 2015 la 23:25

Vin cu o precizare pentru D-nul Gelu Dandes. Pentru o fermă de prepelițe puteți opta pentru deschiderea unei întreprinderi individuale, dacă doriți o administrare mai simplă a afacerii. Dacă planificați să atrageți investiții, ar fi bine să vă orientați spre o societate cu răspundere limitată, fiindcă este o formă juridică mai credibilă pentru investitori. O consultație mai detaliată o puteți obține la Camera de Comerț și Industrie: (022) 22 33 10 sau la adresa de e-mail business@chamber.md

Antreprenor 16 aprilie 2015 la 23:56

Pentru a obține un brevet, este nevoie să vă adresați la Agenția de Stat pentru Protecția Intelectuală. Aflați mai multe detalii despre condițiile obținerii brevetului, taxele necesare, pe adresa http://www.agepi.gov.md/md/inventions/faq.php. Pentru vânzarea produsului brevetat va trebui să parcurgeți toate etapele descrise în articolul de mai sus pentru deschiderea unei firme.

Anonim 29 aprilie 2015 la 11:03

Buna ziua,

As vrea sa deschid o mica firma de prestare a serviciilor in domeniul IT, anume partea software (mentenanta si dezvoltare de produse program) pentru clienti din tara si de peste hotare. Sunt in dilema cu alegerea tipului de intreprindere si tin sa mentionez ca pentru asemenea activitate nu as avea mare nevoie de contabil, jurist sau alti angajati in posturi care nu contribuie direct la activitatea de producere a firmei (daca e posibil?!).

Anonim 28 mai 2015 la 22:59

Buna ziua!Daca doresc sa deschid un magazin care sa vinda lucruri handmade si vintage,cumparate de la oameni,cum inregistrezi asa tip de afacere(srl sau intreprindere individuala) si ce acte am nevoie.

Antreprenor 15 iunie 2015 la 15:43

Bună ziua. Pentru a comercializa lucruri hand-made într-un magazin, ați putea opta pentru înființarea unei întreprinderi individuale, a unei societăți cu răspundere limitată sau puteți desfășura activitatea și în baza patentei de întreprinzător.
— S.R.L. este o formă organizatorico-juridică mai complexă, iar pentru a o înregistra mergeți la Camera Înregistrării de Stat cu buletinul de identitate și câteva idei pentru denumirea firmei. Domeniile de activitate vi le alegeți pe loc. Ați putea selecta câteva domenii, fiindcă în caz că nu veți reuși într-un anumit domeniu, veți avea alte opțiuni la dispoziție. Tot la CÎS trebuie să prezentați și actul care confirmă că sunteți proprietarul imobilului unde va fi deschis magazinul, sau contractul de arendă, dacă nu aveți acel spațiu în posesie. Completați cererea de înregistrare a firmei, iar etapele următoare o să vi le comunice reprezentanții de la CÎS.
— Dacă vi se par mari cheltuielile pentru constituirea capitalului social de 5400 lei, puteți alege întreprindere individuală. Pentru Î.I se aplică sistemul contabil în partidă simplă și dvs în calitate de proprietar, veți fi responsabil(ă) de prezentarea dărilor de seamă. Pentru S.R.L. este obligatoriu angajarea unui contabil și se aplică sistemul contabil complet în partidă dublă. Înregistrarea Î.I se face de asemenea la CÎS. Prezentați cererea de înregistrare, buletinul de identitate al fondatorului și documentul ce confirmă că taxa de înregistrare a fost achitată.
— Iar dacă considerați că nici S.R.L. și nici Î.I. nu sunt pentru Dvs, alegeți patenta de întreprinzător. Veți putea activa doar într-un singur domeniu, cel specificat în patentă. Patenta de întreprinzător se eliberează la Inspectoratul Fiscal în raza căruia își are întreprinzătorul domiciliul. Prezentați buletinul de identitate, documentul care confirmă achitarea taxei pentru patentă și documentul care confirmă achitarea contribuției de asigurare socială de stat și asistență medicală pentru întreaga perioadă solicitată de desfășurare a activității în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuțiilor.
Vă doresc succes!

Cristina Vieru 15 iunie 2015 la 18:07

Buna ziua. Vreau sa deschid o terasa de vara intr-o localitate din afara orasului Chisinau. Voi contrui de la o. Nu stiu cu ce sa incep, mai intii constructia si apoi merg la CIS pentru a inregistra?
Mersi anticipat

Anonim 20 iunie 2015 la 12:56

Bunaaaaa! sunt Cristina! ma bucur ca este la noi asa un site de informare :-)
Deci intrebarea mea este: de ce acte am nevoie ca sa deschid o patiserie si tot felul de produse de panificatie?

Alex 22 iunie 2015 la 03:04

Buna ziua tuturor. Vreau sa deschid o afacere in domeniul alimentatiei publice mai concret ,, pregatirea fast-foodurilor" si ma intereseaza ce pachet de documente am nevoie sa string, de unde sa incep si ce forma organizatoricojuridica ar fi cea mai convenabila,si chiar as vrea si un sfat sau opinia dumneavoastra la acest subiect.Multumesc anticipat!!

Antreprenor 22 iunie 2015 la 15:21

Bună, Cristina. Ați putea alege să înființați mai întâi de toate firma, apoi după obținerea autorizațiilor de construcție a spațiului ca magazin, să începeți construcția. Dacă veți efectua construcția pe nume de persoană fizică, apoi veți deschide firma, bănuiesc că va fi o procedură mai complicată la obținerea autorizației de funcționare. Vă propun să consultați un specialist de la Direcția Generală Comerț, Alimentație Publică și Prestări Servicii la nr. de telefon 022 22-19-55. Succese!

Antreprenor 22 iunie 2015 la 15:31

Bună ziua, Cristina.
Referitor la întrebarea d-voastră în legătură cu deschiderea unei patiserii: Puteți opta pentru o întreprindere individuală dacă aveți pregătire profesională în domeniul patiserie-cofetărie și vă propuneți să lucrați mai mult cu membrii familiei, în caz contrar, ați putea alege S.R.L. Oricum, în ambele situații mai întâi de toate va trebui să înregistrați firma la CÎS (Camera Înregistrării de Stat). Vă adresați cu buletinul de identitate, actul de constituire al societății, cererea de înregistrare a companiei, pe care le puteți descărca online - modele de documente sau le completați pe loc și preventiv ar fi bine să vă gândiți la minimum 3 idei pentru denumirea întreprinderii. De asemenea pentru a evita pierderea de timp la CÎS alegând domeniile de activitate, ați putea face acest lucru din timp http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=385&. Notați-vă codul cel din 4 cifre pe care îl găsiți în dreptul fiecărui domeniu de activitate. Pe lângă înregistrarea ulterioară la CNAS, CNAM, Biroul Național de Statistică, trebuie să obțineți câteva autorizații:
- Autorizația sanitară, care se eliberează de către organul Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de stat;
- Autorizația de funcționare de la Direcția Generală Comerț, Alimentație Publică și Servicii Publice;
- Autorizația de prevenire și stingere a incendiilor la exploatarea construcțiilor, eliberată de către Departamentul Situații Excepționale.
Sper să vă ajute informația respectivă. Vă doresc multă răbdare și perseverență, fiindcă în acest domeniu chiar veți avea nevoie de astfel de calități, dar indiferent de situație, încercați să obțineți mereu ceea ce vă doriți, să respectați toate normele sanitare, să implementați sistemul de management al calității și cu siguranță veți reuși.

Antreprenor 22 iunie 2015 la 16:09

Bună ziua, Alex. Mai întâi de toate ar fi bine să studiați cu atenție „Hotărârea Guvernului Nr. 1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentație publică”. Apoi alegeți forma organizatorico-juridică, luați cunoștință cu comentariul anterior adresat Cristinei, fiindcă acțiunile și actele necesare pentru deschiderea unei firme specializată în pregătirea fast-foodurilor sunt aceleași. De asemenea, vă recomand să citiți „Ghidul de Bune Practici pentru siguranța Alimentelor – Sistemul de siguranță al alimentelor, Produse culinare”.
Vă doresc succese în activitatea Dvs.

Anonim 28 iunie 2015 la 22:59

Buna ziua, as dori sa deschid un centru de instruire a limbilor straine, as vrea sa aflu pasii trebuie urmati pentru a deschidere o astfel de afacere. Multumesc anticipat.

Antreprenor 16 iulie 2015 la 13:21

Bună ziua. Pentru a deschide un centru de instruire a limbilor străine, mai întâi de toate trebuie să vă ocupați de toate aspectele legale. La Camera Înregistrării de Stat vă veți apropia cu buletinul de identitate pentru înregistrarea companiei. Forma organizatorico-juridică o veți alege pe cea care vă avantajează, însă indiferent de statutul juridic al firmei, va trebui să obțineți licență pentru a putea oferi cursuri de limbi străine. De asemenea, țin să precizez că absolut toți profesorii, dar și antreprenorul-directorul companiei trebuie să fie licențiați în științe ale educației/limbi străine. Dacă la finalul cursurilor vă propuneți să eliberați certificate care confirmă nivelul studiilor, atunci urmează neapărat să obțineți acreditare din partea Ministerului Educației.
Succese!

Anonim 16 iulie 2015 la 15:00

buna ziua dorim sa deschidem SRL in chisinau unde trebuie sa ne ducem si care sunt taxele care trebuie de achitat

Antreprenor 16 iulie 2015 la 15:32

Bună ziua. Pentru a înregistra o societate cu răspundere limitată, vă prezentați la Camera Înregistrării de Stat, bd. Șt. cel Mare 73, cu următoarele acte:
- buletinul de identitate al fondatorului/fondatorilor;
- actul de constituire al societății;
- cererea de înregistrare a companiei;
- dovada achitării taxei de înregistrare.
Preventiv ar fi bine să pregătiți denumirea firmei și domeniile de activitate ale companiei pe care o veți înregistra. Veți deschide un cont bancar provizoriu, unde veți depune suma de 5400 lei, ceea ce constituie capitalul social al firmei, bani pe care ulterior îi veți putea utiliza. Pentru înregistrarea firmei cheltuielile se pot ridica la circa 800-900 lei + procurarea ștampilei (prețul variază de la 150 lei la 800 lei, în dependență de calitate și materiale utilizate la confecționarea acesteia). Puteți vedea tarifele pentru formalitățile ce țin de aspectele legale, pe site-ul oficial al CÎS http://www.cis.gov.md/content/tarife.

Olga 11 august 2015 la 13:46

Buna ziua!
Dorim sa deschidem o afacere ce tine de vinzarea online a imbracamintei si incaltamintei pentru copii. Ce statut ar fi mai potrivit SRL sau II? Marfa va fi adusa din Italia de aceia as vrea sa stiu care este procedura de devamare? Care este costul estimativ pentru deschiderea unu SRL/II. Este obligatoriu de avut sediu chiar daca activitatea se va desfasura prin intermediul internetului? Suntem abia la inceput de cale si am vrea sa stim toate etapele pe care trebuie sa le parcurgem. Va multumim anticipat.

Anonim 11 august 2015 la 22:00

Buna.Care sunt etapele deschiderii unui centru medical?Am inregistrat SRL,cont in banca,fisc....si ne-am inpotmolit.Unde putem gasi raspuns la asa tip intrebari?

Anonim 12 august 2015 la 23:58

buna!
oferiti si consultatii individuale,adica puteti sa ma ajutati de la si pina la infiintarea unei srl?

Anonim 13 august 2015 la 11:46

Buna ziua. Veau sa deschid o ghereta de fast food si as vrea sa aflu daca este posibil sa activez in baza de patenta sau este necesar inregistrarea unei firme?

Antreprenor 14 august 2015 la 15:34

Bună ziua, Olga. Găsiți mai jos răspuns la întrebările Dvs.
Referitor la forma organizatorico-juridică, alegeți-o pe cea care credeți că vă avantajează mai mult. S.R.L. - are statut de persoană juridică, ceea ce contează de multe ori în relațiile cu furnizorii, partenerii de afaceri; este nevoie obligatoriu de un contabil și la înregistrarea întreprinderii se face un aport la capitalul social de 5400 lei, bani care ulterior îi puteți utiliza, asociații poartă răspundere pentru obligațiile societății numai în limita valorii cotelor ce le aparțin. Întreprinderea individuală - are statut de persoană fizică; fondatorul răspunde pentru obligațiile întreprinderii cu tot patrimoniul său; nu este nevoie de angajarea unui contabil, fiindcă se aplică sistemul contabil în partidă simplă, proprietarul fiind responsabil de întocmirea și prezentarea dărilor de seamă. Costurile de înregistrare: pentru S.R.L. - circa 900 lei + 5400 lei (aport la capitalul social), Î.I - circa 360 lei. Adăugător, atât pentru S.R.L., cât și pentru Î.I, este nevoie de achitat pentru confecționarea și eliberarea ștampilei, în mediu circa 250 lei.

Conform Legii Nr. 284 din 22.07.2004 privind comerțul electronic, este obligatoriu să aveți un sediu (o adresă juridică), chiar dacă veți desfășura activitatea prin intermediul internetului.

Vă descriu succint etapele pe care trebuie să le urmați:
- Alegeți forma organizatorico-juridică pentru afacerea dvs;
- Mergeți la Camera Înregistrării de Stat, bd. Ștefan cel Mare, 73., dacă sunteți din Chișinău. Aveți nevoie de buletinul de identitate, actul de constituire al întreprinderii și cererea de înregistrare a firmei.
- Deschideți un cont provizoriu la bancă;
- Vă înregistrați la Inspectoratul Fiscal de Stat, la Casa Națională de Asigurări Sociale, la Compania Națională de Asigurări în Medicină, la Biroul Național de Statistică.
- Obțineți autorizația de funcționare;
- Pentru a importa mărfuri, indiferent din ce țară, trebuie să parcurgeți următoarele etape: Înregistrați compania în calitate de agent economic la Biroul Vamal în regiunea unde vă aflați, dacă sunteți în Chișinău, atunci îl găsiți la adresa bd. Dacia 49/6. Ulterior, pentru a efectua declarațiile vamale, ați putea să vă alegeți un broker vamal care va fi responsabil în totalitate de vămuirea mărfurilor sau ați putea face aceste proceduri în nume propriu. Pentru alte întrebări ce țin de taxe, etc, nu ezitați să cereți o consultație la nr. de tel. (022) 574 138, 574 111 (Serviciul Vamal).

Vă doresc succese mari. Comerțul electronic în această sferă este unul de perspectivă și dacă veți acționa corect neapărat veți ajunge unde vă propuneți!

Antreprenor 14 august 2015 la 16:12

Bună ziua. Referitor la deschiderea unui centru medical - dacă deja ați deschis un S.R.L., aveți cont bancar, v-ați înregistrat la Inspectoratul Fiscal, atunci următoarele etape ar fi:
- Înregistrați-vă la Casa Națională de Asigurări Sociale în calitate de plătitor de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat;
- Mergeți la Biroul Național de Statistică pentru a perfecta toate actele de care veți avea nevoie pentru a prezenta ulterior rapoartele;
- Înregistrați-vă la Compania Națională de Asigurări în Medicină în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală;
- Procurați sau închiriați spațiul unde veți presta servicii de asistență medicală;
- Obțineți autorizația sanitară de funcționare de la Centrul de Medicină Preventivă;
- Consultați un specialist al Ministerului Sănătății pentru a afla ce acțiuni trebuie să întreprindeți pentru ca instituția Dvs medicală să fie inclusă în Nomenclatorul instituțiilor medico-sanitare, aprobat de Ministerul Sănătății;
- Trebuie să angajați specialiști în medicină cu pregătire profesională corespunzătoare cerințelor stabilite, cu toate actele în regulă;
- După ce efectuați toate indicațiile specificate mai sus, depuneți o cerere însoțită de toate actele necesare, la Camera de Licențiere, pentru a obține licența pentru acordarea asistenței medicale de către instituțiile medico-sanitare private. Probabil veți avea nevoie de o consultație a specialiștilor în domeniu respectiv: str. Ștefan cel Mare 124, et.4, tel. de contact (022) 82 07 50. Doar după primirea licenței aveți dreptul să prestați servicii de asistență medicală.

Totodată vă recomand să luați cunoștință cu Legea Nr. 411 din 28.03.1995 ocrotirii sănătății.

Antreprenor 14 august 2015 la 16:14

Referitor la consultațiile individuale, țin să precizez că deocamdată nu oferim astfel de servicii.

Antreprenor 14 august 2015 la 16:20

Cineva a întrebat despre posibilitatea de a comercializa produse de tip fast-food la o gheretă în baza patentei de întreprinzător. Vin cu un răspuns: în conformitate cu Legea Nr. 93 din 15.07.1998 cu privire la patenta de întreprinzător, comercializarea produselor de tip fast-food la o gheretă, nu se încadrează în domeniile de activitate permise, de aceea puteți alege să înființați un S.R.L. sau o întreprindere individuală.

Anonim 26 august 2015 la 11:14

salut ma numesc Cristi vrau sami deschid o taximetrie si nustiu cu ce sa incep puteti sami dati un sfat

Anonim 3 septembrie 2015 la 18:26

buna ziua o intrebarepentru a deschide un srl de prestarea servicii de curatenie avem nevoie de vreo autorizatie? Multumesc anticipat

Aristotel 14 septembrie 2015 la 17:12

Buna ziua, doresc sa intreb care sunt primii pasi pentru a deschide o agentie de recrutare a fortei de munca in RM?

Antreprenor 21 septembrie 2015 la 08:59

Bună ziua, Cristi. Dacă ați luat decizia de a iniția o afacere în domeniul transportului în regim de taxi, atunci va trebui să parcurgeți următoarele etape:
- Trebuie să vă decideți ce formă organizatorico-juridică veți alege: întreprindere individuală sau societate cu răspundere limitată.
- Mergeți la Camera Înregistrării de Stat (str. Ștefan cel Mare 73) pentru înregistrarea firmei Dvs. Veți avea nevoie de buletinul de identitate al fondatorului, cererea de înregistrare, hotărârea de constituire, actele de constituire și documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
- Ulterior va fi nevoie să vă luați la evidență la Biroul Național de Statistică.
- Mergeți la Inspectoratul Fiscal teritorial pentru a vă lua la evidență.
- Deschideți un cont curent.
- Înregistrați-vă la CNAM și CNAS ca plătitor de contribuții sociale și medicale.
- Întrucât activitatea de transport rutier de persoane în regim de taxi este supusă licențierii, va trebui să mergeți la Camera de Licențiere cu un set de acte pentru a obține licența care vă va permite să activați conform legislației în vigoare. Mai multe informații găsiți aici Condițiile de licențiere pentru activitatea de transport rutier de persoane în regim de taxi.
Succes!

Antreprenor 21 septembrie 2015 la 11:26

Referitor la autorizațiile necesare pentru deschiderea unei firme specializată în prestarea serviciilor de curățenie — „Legea cu privire la comerțul interior, nr. 231 din 23.09.2010”, nu prevede ca în lista activităților de comerț cu produse alimentare, nealimentare și de prestări servicii conform Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei (CAEM), să se regăsească prestarea serviciilor de curățenie, de aceea autorizația de funcționare nu este necesară. Veți avea nevoie să obțineți doar autorizația sanitară de funcționare, eliberată de Centrul de Sănătate Publică.
Succese mari!

Antreprenor 21 septembrie 2015 la 11:47

Pentru a deschide o agenție o agenție de recrutare a forței de muncă în R.M. va trebui să parcurgeți următoarele etape:
- Trebuie să vă decideți ce formă organizatorico-juridică veți alege, probabil ar fi bine să optați pentru societate cu răspundere limitată.
- Mergeți la Camera Înregistrării de Stat (str. Ștefan cel Mare 73) pentru înregistrarea firmei Dvs. Veți avea nevoie de buletinul de identitate al fondatorului, cererea de înregistrare, hotărârea de constituire, actele de constituire și documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
- Ulterior va fi nevoie puneți la evidență la Biroul Național de Statistică.
- Mergeți la Inspectoratul Fiscal teritorial pentru a vă înregistra.
- Deschideți un cont curent.
- Înregistrați-vă la CNAM și CNAS ca plătitor de contribuții sociale și medicale.
- Activitatea legată de plasarea în câmpul muncii a cetățenilor în țară, cât și peste hotare, este supusă licențierii și pentru a activa conform legislației va trebui să obțineți licența respectivă. Va trebui să obțineți autorizația sanitară de funcționare de la Centrul de Sănătate Publică. De asemenea, este necesar să dispuneți de un spațiu arendat sau procurat unde agenția își va desfășura activitatea (La Camera de Licențiere veți prezenta contractul de locațiune al imobilului). De asemenea, până a obține licența, va trebui să încheiați contracte de colaborare cu antreprenorii locali pentru a demonstra veridicitatea ofertelor de muncă. Pentru mai multe detalii accesați link-ul Licențierea activității legate de plasarea în câmpul muncii a cetățenilor în R.M.
Succes!

Serghei 22 septembrie 2015 la 18:56

Buna ziua, ce formă se poate de ales pentru serviciile:
1. Efectuarea mobilei la comanda ca un antreprenor individual tot odata ca si lucrator. (1 persoana)
2. Pentru a deschide un cabinet cu un loc de munca de Manichiura si Pedichiura tot ca un antreprenor individual. (1 persoana)

SRL, II, sau se poate si pe Patent?

Mesi anticipat, faceti un lucru foarte bun!!!

Anonim 23 septembrie 2015 la 02:01

Buna ziua! pentru a deschide o afacere in domeniul constructiei anume FATADE ,reparatii etc.si nu de contructia caselor,este nevoie de procedura data-

Autorizația de construire, în cazul construcției etc.
Pe lângă formalitățile sus-menționate, întreprinzătorului îi revine sarcina să întreprindă o serie de activități legate de organizarea nemijlocită a afacerii:
Alegerea amplasamentului afacerii (încăperile pot fi construite, procurate sau închiriate);

Pregătirea spațiilor, procurarea sau închirierea echipamentului și instalarea acestuia;

Stabilirea relațiilor cu furnizorii;

Recrutarea și selectarea personalului;

Promovarea afacerii.
Numai după parcurgerea acestor etape întreprinzătorul își poate începe activitatea.
Sau este alte kai mai simplificate?Intreb deoarece activez in sfera data si vreau sa legalizez afacerea!
Multumesc anticipat....Dan.

Antreprenor 23 septembrie 2015 la 17:39

Bună ziua, Serghei. Pentru a efectua mobilă la comandă, ați putea deschide un S.R.L. sau Întreprindere Individuală. Dacă activitatea este una de familie și nu planificați să atrageți fonduri, să vă extindeți afacerea, atunci vă puteți limita la Î.I. De fapt, vreau să specific că înainte de a alege ce formă vă avantajează mai bine, analizați următoarele informații: pentru Î.I., fondatorul răspunde cu tot patrimoniul său pentru obligațiile firmei, în cazul S.R.L. - fondatorul poartă răspundere doar în limitele valorii cotelor care îi aparțin. Procedura de inițiere și gestiune e asemănătoare pentru ambele forme, de aceea, pentru siguranța afacerii Dvs, eu vă sugerez să deschideți un S.R.L., cu atât mai mult că conform legislației, deja nu mai este obligatoriu suma de 5400 MDL, capital statutar, aveți posibilitatea să declarați și să depuneți chiar și 100 MDL.

De asemenea, vreau să vă informez că în conformitate cu Legea privire la patenta de întreprinzător, nu puteți desfășura activitatea de producere a mobilei în baza patentei, ci doar ajustarea și reparația mobilei (costul lunar pentru regiunea Chișinău - 100 MDL lunar) . Ați întrebat și despre posibilitatea de a presta servicii de manichiură - da, este posibil o astfel de activitate în baza patentei, se încadrează în genul de activitate 2.8 Frizerie și servicii cosmetice (în Chișinău costul lunar al patentei pentru acest gen de activitate - 200 MDL). Vreau să specific că chiar dacă prestarea serviciilor de manichiură se permite în baza patentei de întreprinzător, acest lucru nu vă scutește de obținerea autorizației sanitare și a autorizației de funcționare.

Antreprenor 23 septembrie 2015 la 18:24

Referitor la etapele necesare pentru înregistrarea unei firme specializată în domeniul reparațiilor locuințelor:
Dacă veți fi specializați doar în reparație și nu în construcții, și mai cu seamă că doriți o procedură mai simplificată a întregului proces, ați putea solicita de la Inspectoratul Fiscal teritorial patentă de întreprinzător pentru genul de activitate nr. 2.20 - Reparația locuințelor (ex. costul lunar pentru Chișinău este de 180 MDL). Vreau să precizez că dacă doriți să activați în baza patentei de întreprinzător, atunci va fi nevoie de patentă pentru fiecare angajat în parte. Indiferent ce formă veți alege, dacă vă doriți clienți, oricum veți avea nevoie de un sediu, veți căuta furnizori cu cele mai avantajoase condiții pentru Dvs, veți selecta persoane (angajați) care vor obține patentă pentru a practica genul de activitate ales de Dvs. Ca diferență: pentru un S.R.L. veți avea nevoie de contabil, deși Dvs ca fondator, puteți fi administrator și contabil, veți achita impozite, pe când activând în baza patentei, veți achita doar taxa lunară și atât. În schimb S.R.L.-ul vă permite practicarea mai multor genuri de activitate.

Dacă deja activați în această sferă, atunci va fi mai simplu, înregistrați un S.R.L. sau obțineți patenta, obțineți autorizația sanitară și aveți liber la practicarea genurilor de activitate alese de Dvs.

Anonim 24 septembrie 2015 la 02:07

Multumesc!informatie foarte utila si clara,succese in continuare.
Dan

Anonim 29 septembrie 2015 la 10:43

buna avem un SRL deschis si arendam un spatiu pe adresa unde arendam avem autorizatie sanitara si autorizatie de functionare acum trebuie sa schimbam spatiu cum ramine cu autorizatiile ele sunt valabile?sau e nevoie sa mergem sa schimbam adresa.Daca trebuie sa facem din nou spuneti unde trebuie sa ma adresez de ce acte am nevoie si cit costa (pe autorizatiile care le am nu leam facut eu si nu cunosc nimic ) ca sa aflu raspuns este vre-un birou de informatie unde pot sa merg sau sa sun acolo.Multumesc

Unknown 5 octombrie 2015 la 13:11

buna ziua as dori sa deschid o intreprindere de producerea caramizei de ce acte am nevoi si de unde sa ince.multumesc anticipat

Veaceslav 14 octombrie 2015 la 14:34

Buna am un salon de frumusete, si as avea si eu citeva intrebari, e necesar de a incheia un contract de spalare a prosoapelor cu un srl din domeniu sau o putem face si acasa, care sunt normele legale(adica marimile standarte a incaperii) pentru un solar de bronz si a cabinetului de epilare totala. Mersi anticipat.

Gimnaziul ,,Vasile Anestiade", link-uri 18 octombrie 2015 la 19:21

Buna seara! As dori sa predau niste cursuri de arta vorbirii intr-o localitate, eventual, contra unei sume de bani. Ce acte trebuie sa am, cum as putea realiza aceasta activitate, ca sa nu ma deranjeze cineva...? Multumesc, anticipat!

Mihai 19 octombrie 2015 la 15:57

Buna, ma numesc Mihai.
Vreau sa deschid un S.R.L. si am cateva intrebari la Dvs, as fi foarte recunoscator daca o sa ma consultati.
Vreau sa infiintez un S.R.L. ( vanzarea cafelei intr-o masina (Coffe Car)), din punct de vedere juridic care este activitatea corecta in acte?
Trebuie sa am careva licente sau certificate? daca da, de la ce institutii?
Trebuie act/permisiune de la primarie pentru punctul de vinzare? (Punctul de vinzare va fi mobil)

Va multumesc.

Anonim 20 octombrie 2015 la 19:31

Buna ziua, ma numesc Vladimir. Detin un local de 50 m.p. si as dori sa-l dotez cu masini de spalat, uscatorii a hainelor si alte. Activitatea va fi urmatoarea:
La inceperea activitatii:
Deservirea clientilor cu curatarea, uscarea, calcarea hainelor sau alte lucruri(la dorinta clientului livrare la domiciliu)
Perspectiva:
Curatenie la domiciliu, curatarea covoarelor si a mobilei la domiciliu cu utilaj performant.
Intrebari:
1. La opinia DVS care este cea mai avantajoasa forma juridica pentru genul de activitate mentionat?
2. Voi avea nevoie de autorizatie(luind in consideratie ca vor fi utilizate produsi chimici ca detergent s.a.)
3. Care ar fi inceputul, mai intii dotez incaperrea cu utilaj si apoi inregistrez afacerea sau invers?
4. Ceva info despre nr. minim de angajati si modul de angajare?

Va multumesc,
Vladimir

diana 21 octombrie 2015 la 16:56

Bua ziua..am o intrebare... ash vrea sa deschid un butic petru comercialiazarea hainutelor pentru copii si dame pe baza de patenta..ash vrea sami explicati unde sa ma adresez shi cu ce acte pentru a obtine patenta si aproximativ ce costuri sint

Anonim 22 octombrie 2015 la 22:39

Buna seara.As dori sa infiintez o Agentie de organizare a sarbatorilor.De ce acte am nevoie?mULTUMESC ANTICIPAT.

Anonim 25 octombrie 2015 la 15:01

Buna ziua.Doresc sa comercializez cu cafea si ceai in ghereta.Spuneti va rog êste nevoie sa obtin licenta dada nu o sa vind nimic din alimentatie?Ce e mai bine srl sau intr.individuala?Intreb pentru ca pe viitor sa nu ma extind.Ce documente sunt nevoie pentru a deschide un SRL? Ce este actul de constituire al societății si cum se obtine?Care sunt cheltuiele pentru a inregistra srl,licenta si autorizatiile si altele? Daca nu am ghereta pot finaliza toate procesele si mai apoi sa o procur?

Unknown 29 octombrie 2015 la 09:12

Buna... Vreau sa deschid un atelier de croitorie "salon de rochii" am intereseaza care forma juridica de functionare este mai avantajoasa (SRL,PFA, AF,II)? Care sunt cotele de impozit? de finantare nu am nevoie... Si daca sunt ceva scutiri sau privilegii pentru studenti

Unknown 30 octombrie 2015 la 13:14

Bună ziua, eu doresc înființez o întreprindere de cultivare a plantelor medicinale, sub ce forma organizatorico-juridica ar fi mai convenabil de înregistrat aceasta întreprindere?

Anonim 15 noiembrie 2015 la 17:00

Cea ar fi bine sa inregistrez un SRL si o Asociatie obsteasca? Doresc sa deschid un site de stiri care nu imi va aduce profit. Urmeaza sa lucreze voluntari, dar sa primesc si acreditarile necesare de la Guvern, Parlament etc. In SRL pot lucra voluntari? Poti primi donatii? Este nevoie de licenta la deschiderea unui site de stiri?

Antreprenor 16 noiembrie 2015 la 12:16

În cazul în care schimbaţi locaţia firmei Dvs, va trebui să obţineţi o altă autorizaţie sanitară şi de funcţionare. Actele necesare pentru obşțnerea acestora depind de domeniul de activitate. Mai multe informaţii puteţi afla de la Centrul Naţional de Sănătate Publică, Chişinău, tel.: (022) 57-43-03, str.A.Hîjdeu, 49 și Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chișinău la Nr. de tel: (022) 22 61 64, str. şos. Hânceşti, 53 "A".

Antreprenor 16 noiembrie 2015 la 12:48

Bună ziua. Referitor la întrebarea în legătură cu salonul de frumusețe. Începem de la aceea că salonul trebuie să fie amplasat într-un imobil cu destinaţie nelocativă (administrativă, comercială, socio-culturală etc.). De asemenea trebuie să corespundă următoarelor cerințe: să fie conectat la apeduct (apă rece şi caldă), canalizare, încălzire, iluminat natural şi artificial, sistem de ventilare mecanică. Salonul urmează a fi divizat în sală de lucru (numărul locurilor de muncă se calculează reieşind din 6,0 m² pentru un loc), vestiar pentru vizitatori, încăperi socio-igienice pentru personal (cameră pentru odihnă, garderobă, bloc sanitar) și dacă se dorește spălarea prosoapelor în incinta salonului va trebui de amenajat un spațiu special pentru această activitate, dotat cu toată tehnica necesară. În momentul în care se va obține autorizația sanitară și cea de funcționare, spălarea prosoapelor în incinta salonului va fi aprobată dacă se vor respecta normele sanitare.

Antreprenor 16 noiembrie 2015 la 17:39

Referitor la întrebarea D-lui Viorel Gogoasa: Dacă doriți să deschideți o întreprindere specializată în producerea cărămizii, va trebui să parcurgeți următoarele etape:
1. Deschideți un S.R.L. la Camera Înregistrării de Stat;
2. Producţia trebuie să corespundă standardelor de stat, normativelor tehnice şi altor documente care determină indicii calitativi. Pentru a activa conform legislației, va fi necesar să obțineți autorizație pentru producerea materialelor de construcţii. Acest document se eliberează de către Comisia republicană de autorizare. Se va depune o cerere de eliberare a autorizaţiei, însoţită de câteva documente:
- copia certificatului înregistrării de stat în care se indică genul corespunzător de activitate;
- datele şi lista specialiştilor care deţin certificate de calificare.
- lista produsului/produselor supuse autorizaţiei şi rezultatele încercărilor de laborator;
- informaţia privind sistemul de control asupra calităţii, existent sau în stadiu de organizare.
Vă recomand să luați cunoștință cu Hotărârea Guvernului Nr. 467 din 29.06.1992 cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu de autorizare a activităţii organizaţiilor de construcţii şi Regulamentului provizoriu de autorizare a activităţii organizaţiilor şi întreprinzătorilor particulări, care produc materiale de construcţie,articole şi construcţii.

Antreprenor 16 noiembrie 2015 la 18:20

R/s pentru Domnul Mihai Midrigan:
- Puteți desfășura activitate de predare a cursurilor sub formă de patentă de întreprinzător, întrucât cursurile de arta vorbirii se includ în genurile de activitate permise în baza patentei și anume: 2.13 - Predarea și meditarea diferitelor discipline, cu excepția muzicii, coregrafiei și artelor plastice (instruire individuală sau n grupe cu un număr de până la 20 persoane).
- Taxa lunară pentru acest gen de activitate este de 100 lei lunar (pentru Chișinău, Bender, Bălți, Tiraspol), 50 lei (pentru celelalte orașe) și 30 lei (pentru localitățile rurale).
- Patenta de întreprinzător se obține de la Inspectoratul Fiscal teritorial în raza căruia persoana care solicită eliberarea patentei își are domiciliul sau la locul de desfășurare a activității preconizate. În cazul în care în localitatea respectivă nu este amplasat inspectoratul (oficiul) fiscal, patenta de întreprinzător se va obține de la primăria în a cărei rază de administrare, persoana care solicită eliberarea patentei intenționează să-și desfășoare activitatea în baza patentei. Patenta eliberată de către primărie va fi valabilă numai pe teritoriul administrat de aceasta.
- Pentru a obține patenta de întreprinzător va trebui să depuneți o cerere la Inspectoratul Fiscal (sau la primărie). La cerere veți anexa documentele: care confirmă achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător; documentele care confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiilor. De asemenea, pentru genul de activitate 2.13, va trebui să prezentați și copia de pe diplomă sau de pe alt act privind studiile, ce confirmă nivelul de calificare necesar pentru desfăşurarea genului de activitate respectiv, precum şi actele ce confirmă activitatea de muncă anterioară.

Antreprenor 16 noiembrie 2015 la 21:14

R/s pentru Domnul Mihai:
În Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, găsiți nr. 10.83 Prelucrarea ceaiului şi cafelei, anume fabricarea produselor din cafea: cafea măcinată, cafea solubilă, extracte şi concentrate din cafea.

Pentru a deschide o întreprindere specializată în vânzarea băuturilor fierbinți în puncte mobile, va trebui să obțineți:
- Autorizația sanitară de funcționare pentru mașina în care veți comercializa cafea, certificate igienice/sanitare pentru aparatele pentru cafea și pentru veselă (în care se distribuie cafeaua, de obicei veselă din polimere). Acestea se eliberează la Centrul Național de Sănătate Publică (str. Gh.Asachi 67a);
- Certificat igienic pentru cafea, eliberat de Centrul de Sănătate Publică din Chișinău (str. A.Hîjdeu 49);
- Autorizație de funcționare de la Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chișinău, str. şos. Hânceşti, 53 "A".

Antreprenor 16 noiembrie 2015 la 23:45

R/s Pentru Domnul Vladimir:
1. Pentru prestarea serviciilor de curățenie, spălarea covoarelor, recomand totuși o societate cu răspundere limitată. Deși depinde totuși ce planificați pe viitor? Poate veți extinde afacerea? Pentru Î.I impozitul pe venit este în mărime de 7% pentru un venit anual de până la 29640 lei, iar dacă venitul depășește această sumă, atunci se achită 18%, pe când pentru S.R.L. impozitul pe venit constituie 3% p/u neplătitorii de TVA și 12% pentru plătitorii de TVA. Riscuri financiare mai mari pentru Î.I în comparație cu S.R.L.
2. Veți avea nevoie de autorizație sanitară de funcționare eliberată de Centrul Național de Sănătate Publică (str. Gh. Asachi 67a), autorizație de funcționare de la Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chișinău, str. şos. Hânceşti, 53 "A". De asemenea va trebui să respectați normele sanitare pentru activitățile menționare de Dvs. Va trebui să dispuneți de spații separate, dotate cu toate echipamentele necesare pentru spălarea, curățarea covoarelor, spălarea, urcarea hainelor, etc.
3. Mai întâi înregistrați firma, apoi închiriați/procurați imobilul unde veți desfășura activitatea și după ce ați respectat toate normele sanitare, obțineți autorizațiile precizate mai sus. Ideal ar fi ca în timp să implementați și Sistemul de Management al calității.
4. Nu este o cerință de minimum de angajați. Atât pentru Î.I, cât și în cadrul unui S.R.L., puteți fi antreprenor, administrator, contabil și chiar lucrător de rând, în caz că le reușiți pe toate. Despre modul de angajare — e simplu, în conformitate cu Codul Muncii al R.M, în baza contractului de muncă veți angaja personalul în cadrul firmei. Probabil veți începe cu recrutarea, selecția, apoi încadrarea în câmpul muncii, instruirea corespunzătoare și evaluarea periodică a angajaților.

Anonim 18 noiembrie 2015 la 14:10

Buna ziua, spuneti-mi va rog de ce acte sunt necesare pentru a deschide o Societate Comerciala in Republica Moldova a carui actionar este rezident al Romaniei?

AndronicR 24 noiembrie 2015 la 21:59

Salut,aș dori sa deschid o spălătorie auto,deja sunt proprietar unui lot de pămînt pe care urmeaza să construesc clădirea nemijlocit unde am sa activez,deja am inteles ca mai bine sa deschid un SRl,spuneti-mi va rog daca trebuie sa obtin licenta si daca imi trebuie aparat de casă si contabil,mersi mult

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 10:10

Bună ziua. Pentru a vă răspunde exact la întrebare, ar fi fost cazul să precizați încă câteva detalii, dar voi încerca să precizez la general. Dacă un rezident al României intenționează să deschidă o afacere pe teritoriul Republicii Moldova, atunci e nevoie să cunoască următoarele:
- Dacă nerezidentul va fi unicul fondator, atunci se va înființa o întreprindere cu capital străin, după care se va alege statutul: S.R.L., S.A, etc.
- Dacă persoana nerezidentă deschide o firmă în comun cu o persoană rezindentă a țării, atunci se va deschide o întreprindere mixtă și de asemenea se va alege statutul.
- Pentru a înregistra compania vă apropiați la Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 73, Camera Înregistrării de Stat. Este nevoie de buletinul de identitate al fondatorului, documentele de constituire avizate la notar (statutul societății și contractul de constituire, pe care le puteți descărca de pe site și le veți completa), cererea de înregistrare, cel puțin 3 denumiri pentru firma Dvs (să le aveți 2 ca rezervă), domeniile principale de activitate și confirmarea achitării taxei de înregistrare. Este nevoie și de specimenul semnăturii fondatorului, în original, în caz că acesta nu se apropie personal la Camera Înregistrării de Stat, ci este reprezentat de către o persoană împuternicită, care se ocupă de toate formalitățile.
Pentru mai multe detalii, puteți solicita o consultație la te.: (022) 26-62-86 (Camera Înregistrării de Stat)

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 11:07

Dacă doriți să deschideți un butic unde veți comercializa haine pentru copii/dame și să activați în bază de patentă de întreprinzător, atunci adresați-vă la Inspectoratul fiscal teritorial în raza căruia persoana care solicită eliberarea patentei își are domiciliul sau la locul de desfășurare a activității preconizate. Dacă în localitatea respectivă nu este amplasat inspectoratul (oficiul) fiscal, atunci patenta se eliberează de către primăria în a cărei rază de administrare persoana care solicita eliberarea patentei intenționează să-și desfășoare activitatea în baza patentei.

Pentru a obține patenta de întreprinzător, prezentați următoarele acte: cererea de eliberare a patentei, documente care confirmă achitarea contribuției de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător; documentele care confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiilor și documentul care confirmă achitarea taxei pentru patentă la contul bugetului local de la locul preconizat pentru desfăşurarea activităţii în bază de patentă. De asemenea, va trebui să obțineți și autorizație de funcționare.

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 11:31

Pentru a înființa o firmă specializată în organizarea sărbătorilor, parcurgeți următoarele etape:
- Alegeți statutul juridic al companiei, în cazul Dvs, întreprindere individuală sau S.R.L.;
- Mergeți la Camera Înregistrării de Stat pentru înregistrarea companiei;
- Deschideți un cont bancar;
- Înregistrați-vă la CNAM, CNAS, Inspectoratul Fiscal ca plătitor al tuturor contribuțiilor și taxelor;
- Obțineți autorizația sanitară de funcționare.

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 11:54

Răspuns pentru Ell Smille: Aveți posibilitatea să deschideți un atelier de croitorie în baza patentei de întreprinzător și să achitați lunar 100 lei (costul patentei) + contribuțiile de asigurare socială de stat și de asistență medicală. E posibil să deschideți și S.R.L. sau Î.I. În republica Moldova nu avem PFA și AF. Referitor la sistemul de impozitare pentru S.R.L. și Î.I ca să decideți care formă vă pare mai avantajoasă:
- Pentru Î.I se achită 7% impozit pe venit dacă suma venitului impozabil nu depășește valoarea de 29640 lei și 18% impozit pe venit dacă venitul impozabil este mai mare decât această sumă. De asemenea, fondatorul Î.I achită lunar contribuțiile de asigurare socială de stat și de asistență medicală.
- Pentru S.R.L. 12% din venitul impozabil pentru plătitorii de TVA și 3% din venitul din activitatea operațională pentru neplătitorii de TVA. Această formă prezintă riscuri financiare mai mici, posibilități de finanțare, de extindere mai mari, etc.
Totuși, alegerea vă aparține. Nu cunosc careva privilegii sau scutiri pentru studenți. Există doar programe, granturi cu ajutorul cărora ați putea obține finanțări suplimentare, dar din câte am înțeles nu aveți nevoie de ele, deci vă rămâne doar să activați conform legislației și să dezvoltați o afacere profitabilă în timp!

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 12:11

Dacă se dorește lansarea unui site care să nu aducă profit, la care să lucreze voluntari, atunci va trebui să înființați o asociație obștească. Luați cunoștință cu LEGE Nr. 837 din 17.05.1996. cu privire la asociaţiile obşteşti. Întrucât ați întrebat și despre donații, vă recomand să studiați Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare şi de legislaţia fiscală. Citiți în continuare cum are loc înregistrarea unei asociații obștești pas cu pas

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 12:28

Răspuns pentru Domnul Gheorghe Stegărescu:
Pentru înființarea unei firme specializată în cultivarea plantelor medicinale, recomand întreprinderea individuală pentru început, dacă nu planificați să vă extindeți. Pe de altă parte, ar fi bine să optați pentru S.R.L., deoarece în domeniul cultivării plantelor medicinale se pot obține granturi, la care de multe ori pot participa doar firmele cu statut de S.R.L. și nicidecum Î.I. Ați putea obține o consultație mai detaliată la Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului ÎMM, tel.: (022) 29 57 41.

Antreprenor 25 noiembrie 2015 la 16:42

Răspuns pentru Domnul Andronic R.:
Pentru această activitate nu aveți nevoie de licență, dar va trebui să dispuneți de mai multe autorizații înainte de începerea activității.
Mai întâi de toate veți obține de la Direcţia generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare autorizație pentru construcția spălătoriei. Înregistrați firma, obțineți autorizația sanitară și cea de funcționare, asigurați spațiul contra incendiilor. De asemenea, țineți cont de faptul că în conformitate cu Legea nr. 1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului înconjurător şi art. 37 din Codul Apelor, agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, care folosesc resursele acvatice şi care evacuează ape uzate, sunt obligaţi să asigure preepurarea apelor reziduale la nivelul standardelor stabilite înainte de deversarea lor în reţeaua de canalizare a localităţii.
Aveți nevoie de aparat de casă. Dacă Dvs sunteți fondatorul firmei și în același timp veți administra afacerea, puteți fi și contabil.

seeker 27 noiembrie 2015 la 01:08

Buna seara ! Numele meu este Denis. As dori sa deschid o intreprindere individuala, in domeniul prestarii serviciilor de tipar si design(carti de vizita / pliante...etc). As dori sa stiu care este pachetul de documente necesare pentru a incepe activitatea si institutiile care le elibereaza? Va multumesc mult !

Antreprenor 27 noiembrie 2015 la 23:27

Bună seara, Denis.
Ați precizat că doriți să înființați o întreprindere individuală. Deci, pentru a vă înregistra în calitate de întreprinzător individual, vă apropiați la Camera Înregistrării de Stat (în Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73 sau la oficiile sale teritoriale), cu buletinul de identitate și cererea de înregistrare (pe care o puteți descărca de pe siteul oficial al instituției). Taxa de înregistrare pentru Î.I este de circa 360 lei + confecționarea ștampilei (circa 200-300 lei), în dependență de materialul ales.
De la Camera Înregistrării de Stat veți primi informații despre următoarele etape, cum ar fi înregistrarea la CNAS, CNAM, Inspectoratul Fiscal de Stat, etc.
De asemenea, va trebui să obțineți autorizația sanitară de funcționare.
Succese!

Anonim 28 noiembrie 2015 la 19:28

Va multumesc mult pentru raspuns.

Anonim 29 noiembrie 2015 la 23:08

Buna seara,
Vreau sa deschid o mica cafenea in blocul unei case, apartament la primul etaj si trebuie sa modific imobilul intr-unul cu destinatie nelocativa. Spuneti-mi va rog care este procedura si ce cheltuieli implica?

Anonim 2 decembrie 2015 la 17:00

Buna ziua.
Ma numesc Lucia.
Spuneti-mi va rog eu vreau sa deschid ( I.I. sau S.R.L sau sa procur patenta) la moment nu cunosc legal cum ar fi corect dar activitatea sa fie legata de reparatia, deservirea si vinzarea cuptoarelor in Italia sediul sa fie in Moldova ce trebuie sa facem pentru aceasta. In activitatea data va lucra doar o persoana.
Va multumesc anticipat.

Antreprenor 2 decembrie 2015 la 23:28

Bună seara. Dacă doriți să modificați destinația unui imobil, cel mai probabil va trebui să vă adresați la Comisia pentru dirijarea problemelor urbanistice ale autorității administrației publice locale. Ulterior, după ce veți primi avizul de modificare a imobilului din spațiu locativ în unul comercial, veți avea posibilitatea să obțineți celelalte autorizații necesare. Cât despre cheltuielile suportate pentru efectuarea acestei operațiuni, pot să vă spun că nu stă în competența noastră, de aceea nu cunoaștem detaliat aceste aspecte, contactați spre ex. Comisia pentru dirijarea problemelor urbanistice și combaterea construcțiilor neautorizate (Pretura Centru, Chișinău), pentru un răspuns mai exact, la tel.: 022 27 50 36; 022 27 52 11.

Antreprenor 2 decembrie 2015 la 23:49

Bună seara, Lucia. În conformitate cu Legea Nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi și Legea Nr. 1265 din 05.10.2000 cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor. nu este posibil ca Dvs să înregistrați firma în Republica Moldova, dar să activați în Italia. Puteți să deschideți o întreprindere în Republica Moldova, iar în Italia o filială a acesteia, dar deja aflați acolo mai multe detalii despre legile lor, taxe locale, impozite, etc. Întreprinderea trebuie să funcționeze pe teritoriul unde este înregistrată oficial, acolo să achite impozitele și alte taxe necesare.

Anonim 21 decembrie 2015 la 12:32

Buna ziua, vreau sa creez un SRL in Moldova cu capital ITALO-MOLDOVENESC (60% italian - 40% moldovenesc). Am nevoie de ceva in plus sau pasii sunt aceeasi de a deschide un SRL?

Multumesc!

Anonim 22 decembrie 2015 la 10:18

as dori sa infiintez o afacere legata de constructii si anume specializare in montarea teracotei,faiantei,gresie si tot ce e legat de acest gen.De ami angaja cativa muncitori si de a presta astfel de servicii companiilor mari care activeaza in constructia blocurilor de locuit si nu numai...Am o experienta de mai multi ani la Londra unde am activat in asa companie si as dori sa deschid ceva asemanator.Nustiu cu ce as incepe aici la Chisinau,de ce suma as avea nevoie ca sa incep activitatea

Anonim 26 decembrie 2015 la 16:50

buna seara!spuneti-mi va rog cu ce sa o incep ca sa lukrez taxist legal!de la ce ar trebuie sa incep...

Unknown 28 decembrie 2015 la 23:12

Buna seara, ma numesc Ana,
vreau sa importez si sa vind produse cosmetice online, am deschis srl, am inregistrat srl la toate instantiile necesare(fisc, cnam, cnas etc)am cont, broker vamal,contabil, am inregistrat srl la vama, intrebarea e urmatoare am nevoie de licenta pentru vinzarea produselor cosmetice? am nevoie de autorizatie pentru comercializarea produselor cosmetice daca sediul/oficiul este in locuinta mea? si de ce mai am nevoie ca sa pot vinde?
multumesc mult

Anonim 5 ianuarie 2016 la 13:44

Buna Ziua, ma numesc Olga.Vreau sa deschid un SRL ca sa import din spania produse cosmetice si consumabile pentru saloane(ceara pentru epilat,creme diferite, gene false, vopsele etc. Ce tip de licenta imi strebuie(daca e necesara), ar trebuie ca produsele mai intii sa fie testate la ministerul sanatatii chiar daca mi se prezinta un certificat de calitate de la producator, si cam cit este taxa de import la astfel de produse sau unde sa ma adresez ca sa aflu.Multumesc anticipat, voi fi foarte recunoscatoare pentru orice sfat.

Anatolie 16 ianuarie 2016 la 01:10

Buna seara, as dori sa-mi inregistrez o firma S.R.L. cu activitate de Design Interior. As dori sa aflu urmatoarele intrebari:
1. E posibila inregistrarea firmei intr-un apartament din bloc locativ ?
2. Care este capitalul minim necesar pentru initierea acestei afaceri ?

Anonim 18 ianuarie 2016 la 22:06

Eu am o intebare pina in prezent am facut ore suplimentare in baza de patent acum cum nu se permite sa mai lucram doar in baza de patent ce se poate de facut?

Anonim 19 ianuarie 2016 la 11:11

Buna ziua ma numesc Vitalii as vrea sami deschid un schimb valutar ! de ce pachet de documente am nevoie si ce suma de bani minimala trebuie sa am pe cont ? cit timp va dura stringerea aproximativa a tuturor documentelor necesare pina as putea sami deschid afacerea ?
Va multumesc anticipat !

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 17:54

Răspuns comun pentru Dna Ana Piotrowska și Olga referitor la importul produselor cosmetice și comercializarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova.
- Dacă ați înregistrat S.R.L., respectiv ați pus firma la evidența tuturor autorităților necesare, urmează să obțineți autorizația sanitară de funcționare de la Centrul de Sănătate Publică (tel: 022 574 303), iar apoi autorizația de funcționare de la Direcția generală comerț, alimentație publică și prestări servicii (tel: 022 222 441).
- Într-adevăr, produsele cosmetice, chiar dacă dețin certificate de calitate oferite de furnizor, oricum vor fi supuse verificării de către Ministerul Sănătății, înainte de a vă oferi autorizația sanitară. Vă recomand să luați cunoștință cu Legea privind produsele cosmetice, iar pentru alte întrebări, puteți solicita o consultație la numerele de tel. prezentate mai sus.
- Nu aveți nevoie de licență, ci doar cele 2 autorizații specificate mai sus.
- Dacă doriți să comercializați produse cosmetice în propria Dvs locuință, atunci este nevoie de avizul Preturii sectorului în raza căreia locuiți.
- Referitor la tarifele vamale de import pentru produsele cosmetice — trebuie să precizez că produsele cosmetice se impozitează în mediu cu 6,5% + TVA. Precizați aceste detalii la Centrul de Apel al Serviciului Vamal, tel: (022) 574 111.

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 21:31

Bună seara, Vitalie.
Pentru a deschide o casă de schimb valutar este necesar mai întâi de toate să vă înregistrați la Camera Înregistrării de Stat (optați pentru S.R.L. sau S.A). Certificatul de înregistrare al firmei îl primiți după 5 zile de la data depunerii cererii privind deschiderea întreprinderii. Costurile de înregistrare + ștampilă le evaluăm la circa 1000 lei. Ulterior deschideți cont bancar, vă înregistrați la Inspectoratul Fiscal, CNAM, CNAS, Biroul Național de Statistică.
Nu aveți dreptul să practicați activitatea de schimb valutar până nu obțineți licență de la Banca Națională a Moldovei.
Pentru obținerea licenței de către casa de schimb valutar, administratorul acesteia sau persoana împuternicită de acesta va depune la Banca Națională a Moldovei o cerere conform modelului stabilit de Banca Națională a Moldovei, care conține cel puțin:
a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al casei de schimb valutar;
b) genul de activitate pentru care solicitantul de licență intenționează să obțină licența;
c) declararea de către solicitantul de licență a responsabilității pentru respectarea condițiilor de desfășurare a activității de schimb valutar, stabilite de prezenta lege, și pentru veridicitatea documentelor prezentate.

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 21:31

La cererea casei de schimb valutar privind eliberarea licenței se anexează:
a) certificatul de înregistrare de stat al casei de schimb valutar;
b) actele de constituire ale casei de schimb valutar;
c) extrasul din Registrul de stat al unităților de drept ce confirmă persoana împuternicită să administreze întreprinderea sau un alt document care confirmă împuternicirile persoanei de a semna (depune) cererea respectivă, în cazul în care cererea de eliberare a licenței este semnată (depusă) de către o altă persoană decît administratorul întreprinderii;
d) documentul care confirmă existența în contul casei de schimb valutar deschis la o bancă licențiată, a aporturilor bănești în capitalul social al acesteia, cu suma de minimum 500000 lei.
e) confirmarea semnată de administratorul casei de schimb valutar sau persoana împuternicită de acesta privind disponibilitatea mijloacelor și materialelor specificate în art.42 alin.(1) și anume:
- mașină de casă și control (pentru fiecare ghișeu);
- îndrumarul valutelor străine;
- aparat pentru verificarea autenticității bancnotelor (pentru fiecare ghișeu);
- formularele documentelor stabilite de Banca Națională a Moldovei pentru efectuarea operațiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice.
E necesar de anexat documentul/documentele de înregistrare a mașinii/mașinilor de casă și control la organele fiscale.
f) documentul care confirmă dreptul de a folosi încăperea în scopul efectuării operațiunilor de schimb valutar;
g) confirmarea semnată de administratorul casei de schimb valutar sau persoana împuternicită de acesta privind corespunderea încăperii cu cerințele. Încăperea în care casa de schimb valutar efectuează nemijlocit operațiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice urmează să se afle în cadrul unui edificiu;
h) documentul care confirmă asigurarea cu pază a casei de schimb valutar;
i) cazierele judiciare eliberate de către autoritatea abilitată a Republicii Moldova pe numele administratorului, adjunctului acestuia și contabilului-șef, care trebuie să nu conțină mențiuni referitoare la antecedente penale pentru infracțiuni comise din interes material, stabilite prin hotărîri judecătorești definitive. Pentru nerezidenți, se prezintă documente similare eliberate de statul respectiv, ce confirmă lipsa antecedentelor menționate;
j) fișele personale ale administratorului, adjunctului acestuia și contabilului-șef, întocmite conform cerințelor stabilite de Banca Națională a Moldovei, la care se anexează actele de identitate ale persoanelor menționate, precum și actul de studii economice al contabilului-șef;
k) programul de lucru al casei de schimb valutar;
l) informația privind numărul de ghișee ale casei de schimb valutar.
Neapărat luați cunoștință cu Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea pe teritoriul Republicii Moldova a caselor de schimb valutar. Deja cât timp va dura procedura pentru legalizarea activității, depinde de operativitatea Dvs.
Succes!

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 21:38

Răspuns la întrebarea în legătură cu predarea orelor suplimentare în bază de patentă de întreprinzător. Deci, din ultimele informații pe care le deținem, s-a constatat că Legea cu privire la patenta de întreprinzător contravine Codului Educației și de aceea activitățile indicate în 2.12, 2.13 și 2.14 nu pot fi desfășurate în baza patentei.
Reieșind din această situație, vă recomand să deschideți o întreprindere individuală sau un S.R.L.

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 22:41

Răspuns pentru D. Anatolie. Puteți deschide un S.R.L. și să stabiliți adresa juridică într-un bloc locativ. Dar, nu veți avea dreptul să prestați servicii de design interior chiar în blocul locativ unde veți stabili adresa juridică, ci veți avea nevoie de avizul Preturii în raza căreia locuiți. Nu există o limită pentru capitalul minim social, adică aportul social poate fi și 100 lei. Deja de câți bani veți avea nevoie pentru inițierea afacerii în domeniul prestării serviciilor de design, acest lucru depinde de mărimea afacerii pe care doriți să o lansați. Oricum, cheltuielile pe care le veți avea de suportat vor include: chiria și amenajarea spațiului unde vă veți desfășura activitatea, salariul angajaților (dacă va fi cazul să aveți o echipă mai mare), echipamentele necesare, publicitatea companiei, etc.

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 23:03

Răspuns pentru întrebările respective, citez: ”as dori sa infiintez o afacere legata de constructii si anume specializare in montarea teracotei, faiantei, gresie si tot ce e legat de acest gen.De a-mi angaja cativa muncitori si de a presta astfel de servicii companiilor mari care activeaza in constructia blocurilor de locuit si nu numai...Am o experienta de mai multi ani la Londra unde am activat in asa companie si as dori sa deschid ceva asemanator. Nustiu cu ce as incepe aici la Chisinau, de ce suma as avea nevoie ca sa incep activitatea”.
Recomand să deschideți un S.R.L.
- Mergeți la Camera Înregistrării de Stat. Vă adresați cu buletinul de identitate, actul de constituire al societății, cererea de înregistrare a companiei, pe care le puteți descărca online - modele de documente sau le completați pe loc și preventiv ar fi bine să vă gândiți la minimum 3 idei pentru denumirea întreprinderii.
- Ulterior vă înregistrați la Inspectoratul Fiscal, CNAS, CNAM și Biroul Național de Statistică.
- Dacă doriți ca activitatea să fie specializată în construcția clădirilor, atunci neapărat va trebui să obțineți licența de la Camera de Licențiere de Stat. Mai multe informații găsiți aici: Condițiile de licențiere pentru construcția clădirilor

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 23:23

Răspuns pentru următoarea întrebare a vizitatorului siteului nostru, citez: ”Buna seara! Spuneti-mi va rog cu ce sa o incep ca sa lucrez taxist legal! De la ce ar trebuie sa incep.”
1. Mergeți la Camera Înregistrării de Stat (str. Ștefan cel Mare 73) pentru înregistrarea firmei Dvs., presupun că un S.R.L. ar fi varianta optimă pentru această afacere. Veți avea nevoie de buletinul de identitate al fondatorului, cererea de înregistrare, hotărârea de constituire, actele de constituire și documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
2. Ulterior va fi nevoie să vă luați la evidență la Biroul Național de Statistică, Inspectoratul Fiscal, CNAM și CNAS.
3. Întrucât activitatea de transport rutier de persoane în regim de taxi este supusă licențierii, va trebui să mergeți la Camera de Licențiere cu un set de acte pentru a obține licența care vă va permite să activați conform legislației în vigoare. Veți avea nevoie de:
- Copia de pe certificatul sau de pe decizia de înregistrare a întreprinderii sau organizației, eliberat de Camera Înregistrării de Stat;
- Copia carnetului de muncă din care să rezulte că compania are angajată o persoană în funcție de manager de transport rutier;
- Copia certificatului de competență profesională al persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier valabil, eliberat de centrele de instruire, perfecționare și atestare profesională autorizate de ANTA;
- Declarația pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiției de bună reputație a persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier;
- Copia contractului individual de muncă al persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier;
- Extrasul din Registrul bunurilor imobile sau copia contractului de locațiune a imobilului care servește drept sediu real și efectiv;
- Copiile certificatelor de înmatriculare a vehiculelor rutiere deținute în proprietate, locațiune sau în leasing financiar și utilizate de întreprindere, pentru care solicită copii conforme ale licenței de transport rutier;
- Copiile buletinelor de verificare metrologică și a cartelelor de înregistrare a aparatelor de taxat la organul fiscal teritorial.
Recomand să studiați mai multe informații despre Condițiile de licențiere pentru activitatea de transport rutier de persoane în regim de taxi.

Antreprenor 21 ianuarie 2016 la 23:29

Răspuns pentru întrebarea, citez: ”Buna ziua, vreau sa creez un SRL in Moldova cu capital ITALO-MOLDOVENESC (60% italian - 40% moldovenesc). Am nevoie de ceva in plus sau pasii sunt aceeasi de a deschide un SRL?”
Dacă persoana nerezidentă deschide o firmă în comun cu o persoană rezindentă a țării, atunci se va deschide o întreprindere mixtă și vă rămâne să alegeți statutul, probabil un S.R.L. Procedura de înregistrare este aceeași: vă apropiați la Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 73, Camera Înregistrării de Stat. Este nevoie de buletinul de identitate al fondatorului, documentele de constituire avizate la notar (statutul societății și contractul de constituire, pe care le puteți descărca de pe site și le veți completa), cererea de înregistrare, cel puțin 3 denumiri pentru firma Dvs (să le aveți 2 ca rezervă), domeniile principale de activitate și confirmarea achitării taxei de înregistrare. Este nevoie și de specimenul semnăturii fondatorului, în original, în caz că acesta nu se apropie personal la Camera Înregistrării de Stat, ci este reprezentat de către o persoană împuternicită, care se ocupă de toate formalitățile.

Anonim 28 ianuarie 2016 la 14:53

Am si eu o intrebare,am infiintat cu un partener un S.R.L., genul de activitate va fi comertul cafelei si ceaiului din automatele de cafea de tip vening, intrebarea mea este daca am nevoie de certificate de sanatate sau alte tipuri de certificari pentru acest tip de afacere, in esenta cafeaua se procura de la unitatile specializate cu acest tip de activitate si totul se face automat , omul prea mari atributii nu are in producerea acestor bauturi. Mersi anticipat

Antreprenor 31 ianuarie 2016 la 17:50

Răspuns p/u Domnul Lilian Culea:
Chiar dacă cafeaua/ceaiul, sunt procurate de la firme specializate, aveți nevoie de:
1. Certificate igienice/sanitare pentru aparatul/automatul pentru cafea, dar și pentru vesela în care se distribuie cafeaua (de obicei veselă din polimere). Le obțineți la Centrul Național de Sănătate Publică (str. Gh. Asachi 67A, tel.: 022 574 501);
2. Certificat igienic pentru cafea, eliberat de Centrul de Sănătate Publică din Chișinău (str. A.Hîjdeu 49, tel.: 022 574-303)
3. Autorizația de funcționare de la Direcția generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii.

Anonim 3 februarie 2016 la 22:09

Cum este mai comvonabil sa registrezi o firma SRL ori SA

Victoria 17 februarie 2016 la 21:14

Buna ziua!As dori sa aflu care sunt actele necesare pentru deschiderea unui magazin-online(persoana fizica).

Unknown 16 martie 2016 la 23:24

buna mă numesc anatol revin cu o intrebare la Dumneavoastră.
Vreau să deschid o afacere pe internet shi am nevoie de conturi bancare. Ce trebuie să fac să deschid o firmă shi pe numele ei sa deschid conturi sau numai pe numele meu sale deschid dar cind vor veni ban pe conturi cum osa platesc impozite shi ce date trebuiesc sa indic ca spre ex. deunde au venit bani (sa dau un exmp. am un sait cu planuri de afacere shi casă descarci un plan trebuie să plătești 5 lei-$-E cum procedez aicea ce conturi am nevoie personale sau de firma shi cum exsplic deunde provin bani am nevoie de ceva acte că eu vind planuri de afacere ???? ) ms mult rog răspuns!!^_^

Unknown 17 martie 2016 la 18:24

buna nu-am primit răspuns la întrebarea precedentă aș vrea să aflu ce acte-cum e procedura de deschiderea unui internet-magazin cum imi deschid conturile shi cum indic venitul pentru impozite ? mersi mult aș fi încîntat să primesc răspuns la îintrebările mele ^_^

Antreprenor 18 martie 2016 la 10:49

Bună ziua, D. Anatolie. Deci, ca să deschideți o firmă specializată în vânzarea planurilor de afaceri online urmați aceste etape:
-Mergeți la Camera Înregistrării de Stat pentru a înregistra oficial compania, fie că alegeți întreprindere individuală sau societate cu răspundere limitată. Urmăriți în comentariile anterioare pe care le-am postat, ce acte trebuie să aveți cu Dvs. Când mergeți la CÎS, ar fi bine să aveți planificate cel puțin 3 denumiri de firmă (dacă una spre exemplu deja există, este înregistrată pe ter. R. M, atunci veți avea 2 ca rezervă). De asemenea, tot în ziua înregistrării companiei vă alegeți acolo pe loc domeniile de activitate și iată aici îl alegeți pe cel care corespunde ideii Dvs de afaceri. Gândiți cu un pas înainte și alegeți mai multe domenii de activitate inițial, chiar dacă nu vă va reuși o idee, o veți implementa pe alta, sau veți dezvolta mai multe idei concomitent, de ce nu? Când veți primi de la CÎS certificatul de înregistrare și celelalte acte, vi se va explica care sunt pașii următori: CNAM, CNAS, Inspectoratul Fiscal, etc.
- Deschideți un cont bancar pe numele companiei;
- Clienții, persoanele care vor descărca planul de afaceri, vor expedia banii pe contul firmei. Undeva pe site veți avea indicat rechizitele companiei. Banii pe care îi veți primi în cont de la clienți, se vor înregistra în contabilitate ca venituri din vânzări. Ulterior din suma veniturilor veți achita impozite. Aici un moment, dacă alegeți să înființați S.R.L., obțineți statutul de persoană juridică, atunci veți achita 3% din suma venitului operațional, dacă nu sunteți plătitor de TVA (ex. în cazul Dvs, la fiecare 100 lei plătiți de client, veți achita 3 lei impozit pe venit). Menționez că pe teritoriul R.M se permit doar tranzacțiile în valută națională. Chiar dacă veți avea clienți de peste hotare, iar prețul pentru ei va fi în valută străină, în cont veți primi echivalentul în lei moldovenești. Plătitorii de TVA achită 12% din suma venitului impozabil. Dacă alegeți să înființați o întreprindere individuală, se păstrează statutul de persoană fizică, iar impozitul pe venit va constitui 7% din venitul anual impozabil ce nu depășește suma de 29640 lei și 18% din venitul anual impozabil ce depășește suma de 29640 lei. Țineți cont de faptul că veți avea nevoie de angajați, iar dacă Dvs veți unicul angajat și veți activa în calitate de administrator, oricum, e nevoie de calculat contribuția lunară de asigurări sociale, medicale, scutirile, etc. Dacă nu sunteți familiarizat cu partea economică ( mai exact cea contabilă), vă recomand fie să consultați un contabil competent, fie să urmați niște cursuri intensive de contabilitate.
Studiați minuțios Legea cu privire la comerțul electronic.
Scuzați pentru răspunsul întârziat, dar criza de timp e de vină. Am încercat să răspund succint la întrebările Dvs. Dacă apar neclarități, contactați-ne la adresa info@antreprenor.su

Anonim 8 mai 2016 la 18:51

buna seara!!!vreau sa infiintez un butic pentru comercializare tigarilor brichetilor scrumierilor...etc..care sunt pasii shi actele necesare? si cam cit va costa intregul pachet de documente? mersi))

Anonim 14 mai 2016 la 13:14

Buna ziua!
As avea si eu o nevoie de un suport informativ.Imi doresc sa deschid o afacere tip fast-food,mai exact o kebabarie )))...
Ati putea sa imi enumerati pasii de deschidere a afacerii, unde sa includa forma oraganizatorico-juridica cea mai potrivita,documente necesare deschiderii etc.
Va multumesc anticipat!

Anonim 21 iunie 2016 la 14:48

Buna ziua, doresc sa intreb care sunt primii pasi pentru a presta servicii de taxi individual, si ce documente trebuesc

Antreprenor 22 iunie 2016 la 00:08

- Pentru a desfășura activitatea de transport rutier în regim de taxi, este nevoie mai întâi de toate să vă înregistrați întreprinderea la Camera Înregistrării de Stat (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73). Recomand să alegeți S.R.L. De asemenea, preventiv gândiți-vă la câteva denumiri de firmă (în caz că una deja există în registrul actual al firmelor, să aveți alternative). Domeniul de activitate îl alegeți pe loc. Dacă optați spre exemplu pentru S.R.L., atunci pentru înregistrare va fi nevoie de buletinul de identitate al fondatorului (fondatorilor), Statutul Societății cu Răspundere Limitată, Contractul de constituire al Societății cu Răspundere Limitată și cererea de înregistrare a persoanei juridice. Actele enumerate (modelul) le puteți găsi pe site-ul oficial al Camerei Înregistrării de Stat http://www.cis.gov.md/content/modele-de-documente.

- După ce primiți certificatul de înregistrare de la CÎS, vă puneți la evidență la Inspectoratul Fiscal, CNAS, CNAM, Biroul Național de Statistică.

- Obligatoriu este nevoie de licență pentru practicarea acestui gen de activitate. Vă recomand să luați cunoștință cu condițiile de licențiere și alte criterii obligatorii de respectat.

Anonim 24 iunie 2016 la 11:59

va mulumes mult .chia mia fost de folos sfatul dumneavoastra

Anonim 8 iulie 2016 la 14:16

Buna ziua,as dori sa aflu cum pot presta servicii de electromontare,in baza patentei ori este necesar de deschis o intreprindere,(am nevoie si de stampila).

Aliona 11 iulie 2016 la 09:26

Buna ziua.Ma bucur ca v-am gasit si va pot da o intrebare:Vreau sa deschid o afacere:confectionarea sapunurilor naturale hand-made si comercializarea lor.Am aflat ca in baza de patent din 2017 nu v-a mai fi..Atunci trebuie sa aleg intre I.i si SRL.Care totusi e mai convenabil sa deschid(nu ma pot hotari)Va multumesc...

Victoria 11 iulie 2016 la 12:00

Buna ziua! Vreau sa deschid un magazin online de carti. De ce documente aM nevoie si cam la cat s-ar ridica costurile inregistrarii unui SRL? Ce taxe, impozite, va trebui sa achit lunar ? Capitalul statutar a ramas tot 5400 lei?

Antreprenor 17 iulie 2016 la 23:33

Conform legislației în vigoare, nu aveți dreptul să prestați servicii de electromontare în baza patentei de întreprinzător. Optați pentru întreprindere individuală sau S.R.L. Da, aveți nevoie și de ștampilă.

Antreprenor 17 iulie 2016 la 23:57

Răspuns pentru D. Victoria:
Este adevărat că legislația se modifică între timp, ce va fi cu exactitate în 2017 nu putem afirma, cert este faptul că patenta de întreprinzător poate fi eliberată și prelungită doar până în data de 31 decembrie 2016.

Dacă vă propuneți o afacere mică, familială, cu proces mai simplu de contabilizare, atunci optați pentru întreprindere individuală. Doar că ar fi bine să cunoașteți că riscurile financiare sunt mai mari (în caz de faliment, riscați cu toată averea pe care o dețineți în posesie). Impozit pe venit Î.I - 7% din venitul impozabil. S.R.L. - în calitate de fondator aveți dreptul să fiți și contabil la propria firmă, riscurile vi le asumați doar în limita cotei care vă aparține, contabilitatea se desfășoară în partidă dublă, există posibilitatea de a încheia diverse parteneriate, ceea ce este imposibil uneori dacă înființați Î.I., dar și invers ar putea fi. Impozitul pe venit în cazul S.R.L. - 3% din cifra de afaceri sau 12% din profitul impozabil ca plătitor de TVA.)
Succese mari în activitatea pe care vă propuneți să o inițiați.

Antreprenor 18 iulie 2016 la 00:28

Răspuns pentru D. Aliona:
- Capitalul statutar de 5400 lei nu mai este obligatoriu, puteți depune în cont chiar și 100 de lei.

- Pentru a deschide un S.R.L., mergeți la Camera Înregistrării de Stat cu actele necesare. Vă adresați cu buletinul de identitate al fondatorului, actul de constituire al societății, cererea de înregistrare a companiei, pe care le puteți descărca online - modele de documente sau le completați pe loc și preventiv ar fi bine să vă gândiți la minimum 3 idei pentru denumirea întreprinderii.

- Ulterior vă înregistrați la Inspectoratul Fiscal, CNAS, CNAM și Biroul Național de Statistică.

- Costurile pentru inițierea unui S.R.L. - circa 1200 lei. Luați cunoștință cu tarifele pe site-ul oficial al CÎS.

- Impozite: Impozit pe venit - 12% din profitul impozabil în caz că firma e plătitoare de TVA, în caz contrar - 3% din activitatea operațională.
Contribuții pentru angajați la CNAS - 23%, CNAM - 4,5%, achitate de angajator. Angajaților din salariu li se calculează și se achită în bugetul statului încă 6% pentru CNAS și 4,5 pentru CNAM.

- Vă recomand să luați cunoștință cu Legea privind comerțul electronic în caz că doriți să deschideți o librărie online.

Anonim 25 iulie 2016 la 14:40

Buna ziua.
Ce pasi trebuie sa trec ca sa-mi deschid o agentie de prestare a serviciilor de chirie a imobilului. Obtinind autorizatia , voi putea presta si alte servicii ?

Anonim 27 iulie 2016 la 14:03

Buna ziua.
Va rog mult sa ma ajutat, as vrea sa deschid o firma turistica, dar care ar fi costurile pentru deschiderea firmei si de unde trebyie sa incep?
Va multumesc mult!

titar 30 iulie 2016 la 16:51

Buna ziua

Vs intreb.

Ce legislatie se aplica in cazul jocurilor de noroc in sistem online. ?
Ce legislatie se aplica in cazul concursurilor online ?

Daca actiunile se petrec in mediul electronic unde se aplica baza de impozitare ?

In domeniul jocurilor si concusurilor cu premii ?

In ce conditii un agent economic poate devenii platitor de tva _ valoarea adaugata. si cota de impozitare tva la jocuri si concursuri online.

Baza de impozitare se aplica la valoarea totala sau la valoarea ramasa , cistig ramas ?

Inregistrarile contabile se efectueaza de actre , revizor contabil ? audit contabil ? care sunt perioadele de raportare?

Anonim 3 august 2016 la 17:21

Buna ziua! Am nevoie de ajutorul DVS.
Poate o persoana activa doar cu autorizatia de funtionare, daca ea arendeaza un spatiu la piata, de ex, si vinde acolo?
Este nevoie numaidecit si de patenta?
Care e diferenta dintre patenta si autorizatie?
Unde se poate verifica daca autorizatia sau patenta mai e valabila? Va multumesc!

Anonim 4 august 2016 la 18:02

buna ziua !vreau sa incep o afacere cu haine..am intreprindere individuala cu alt gen de activitate ...pentru asa ceva treb sa introduc in intreprindere sio gen cu comercializare da?
am inteles pentru devamare treb de adresat la biroul vamal...dar pe haine ce acte treb sa prezint?
mersi anticipat

Doncila Arcadie 17 august 2016 la 15:25

Buna ziua,
Vreau sa instalez/montez aparate pentru filtrarea apei in curtea blocului, in apropierea parcurilor etc. Aparatele sunt italiene si au un aspect estetic foarte placut, dimensiunile sunt aproximativ 1m x 1m x 2m. SRL deja este deschis, insa mai departe care sunt procedurile? Ce fel de autorizatii am nevoie si ce documente sunt necesare pentru acestea?
Multumesc.

Vicky 30 august 2016 la 12:40

Buna, as vrea sa știu care este înălțimea minima sau normala a încăperii a unui magazin alimentar, si a unui bar, va mulțumesc

Lia 3 septembrie 2016 la 11:55

Buna ziua! Vreau sa deschid cursuri de croitorie, am studii superioare in domeniu.Cu ce sa incep?

Vadim 4 septembrie 2016 la 18:14

Buna ziua, ma ajuta-ti si pe mine?) as vrea sa deschid un SRL domeniul de activitate- spalatorie auto, care sunt pasii, impozitele, actele etc de care am nevoie?cite ceva am inteles din comentariile de mai sus dar nu totul, multumesc anticipat)

Anonim 1 octombrie 2016 la 15:27

Buna ziua! Ma numesc Natalia! Recent am procurat ca si persoana fizica, un grajd pentru cresterea animalelor! Imi doresc sa lansez o afacere de familie in acest domeniu. Rog sa-mi oferiti citeva sfaturi referitor la lansarea si dezvoltarea acestei afaceri din punct de vedere legal? Multumesc!!!

Anonim 4 octombrie 2016 la 22:46

Buna ziua! Pentru a deschide o farmacie d ce am nevoie?

Unknown 10 octombrie 2016 la 16:26

Buna doresc sa cumpar un salon de frumusete, ce pasi trebuie sa urmez si ce trebuie sa am?

Unknown 12 octombrie 2016 la 19:48

Buna seara , m-a numesc Rodica ,in primul rind sint foarte bucuroasa ca am dat de saitul dumneavoastră , si ajutați ,mulțumim . As dori sa deschid o mică afacere , ( patiserie),spuneți-mi varog de ce acte este nevoie, si care sint primii pași care fac, si ce ar fi mai bine sa deschid , SRL sau Interprindere individuală ??? Care ar permite sa angajez măcar un lucrător .multumesc mult!!!!!

Unknown 26 octombrie 2016 la 11:52

salut, vreau sa deschid un mic magazin de accesorii pentru telefoane mobile inchiriind un spatiu dintr-un centru comercial. Și daca ati putea sa imi raspundeti la urmatoarele intrebari ar fi super.
1 am nevoie de careva acte care sa confirme provinienta marfii? (eu o sa o procur online si o sa o primesc cu ajutorul companilor de curierat. (poșta, DHL,etc))
2 care sunt impozitele pe care trebuie sa le achit lunar sau anual?
3 am nevoie sa deschid un SRL sau este alta metoda? (as prefera cea mai ieftina)
3 am nevoie de angajati? (contabil sau cineva care sa se ocupe de partea documentala)
4 Citi bani trebuie sa scot din buzunar pentru a putea incepe lucrul suma concreta +-10% (marfa si chiria nu se pune)
5 daca primesc marfa prin colete de exemplu la posta trebuie sa-i mai fac devamare sau ceva de gen?
Multumesc.

dany 4 noiembrie 2016 la 11:36

As vrea sa aflu raspunsul la careva intrebari aditionale sau daca puteti sa ma directionati pentru a afla subitilitatile unui magazin online si anume in ceea ce tine de produse alcoolice:

1. In cazul in care e vorba de comercializarea doar a vinului si produse derivate din vin, este nevoie de achita licenta?
2. Sunt obligat in a detine un careva depozit, si daca e afirmativ, care ar fi cerintele concrete?
3. Pentru asa gen de activitate, cea mai buna varianta e SRL-ul?
4.Ce specific mai exista pentru magazine online?

Va multumesc anticipat pentru raspunsuri.

Unknown 22 noiembrie 2016 la 08:44

buna ziua !
Ce este necesar in cazul unui srl ca sa deschid un club fitness

Unknown 1 decembrie 2016 la 22:03

salut,vreu sa deschid un srl privind prelucrarea plantelor oleagenoase in special lavanda,de ce acte am nevoie ca sa fiu recunoscut pe piata noastra dar si europeana si nu numai!ms!

Tatiana 18 decembrie 2016 la 23:27

Buna .Care sunt actele necesare pentru infiintarea unei intreprinderi individuale ?

Antreprenor 19 decembrie 2016 la 11:07

Bună, Tatiana. Pentru a înființa o întreprindere individuală aveți nevoie de buletinul de identitate al viitorului întreprinzător individual și cererea de înregistrare pe care o puteți găsi pe site-ul http://www.cis.gov.md/content/modele-de-documente sau o puteți completa pe loc, căci vi se oferă acolo în caz că nu aveți.

Unknown 6 ianuarie 2017 la 23:55

Buna. Eu am garaj cu 2 etaje, intrebarea mea este ce trebue sa fac pentru a deschide la etaju 2 o brutarie?

Anonim 12 ianuarie 2017 la 15:23

Buna.vreau sami fac licenta in regim de taxi,cu masina proprie.spunetimi varog ce-mi trebue sa fac

Anonim 15 ianuarie 2017 la 21:55

De ce acte am nevoie ca sa deschid ruta Chisinau-Moscova???

Anonim 19 ianuarie 2017 la 23:47

buna, am si eu o intrebare vreau sa deschid un magazin agricol la tara de ce acte am nevoie, ce ma sfauiti sa fac.....

Alina 27 ianuarie 2017 la 15:22

Bună,vreau sa va spun ca sunt bec în acest domeniu dar din anumite situații suntem obligați sa ne îndreptăm spre alt ceva. Revenind la subiect, vreau sa va rog sa ma ajutați cu tot ce tine de legislație în deschiderea unei cofetarii...multumesc

Anonim 28 ianuarie 2017 la 18:39

Buna ziua. Sint pedagog de Arte Plastice intr-o institutie de profil din Chisinau,dar as vrea sa deschid o "clasa de desen", cu circa 20 copii,unde vor avea loc ore de desen fara ca ulterior sa fie emise diplome de finisare a cursului. Unde ar trebui sa ma adresez pentru a perfecta actele necesare. Mentionez ca voi lucra singura.Va multumesc anticipat

Anonim 28 ianuarie 2017 la 23:28

Buna ziua!!!Vreau sa deschid o sala de banchete,cu constructia cladirii de la zero,ma intereseaza de ce autorizatii,avize si licente am nevoie pentru a putea activa?Va multumesc pentru raspuns.

Anonim 30 ianuarie 2017 la 14:30

Buna, am si eu intrebare...vreau sa practic activitati pentru copii...si anume:primblarea prin parc cu biciclete, trotinete,topogane s.a.Numai ca toate astea trebuie sa le aduc din alta tara si nu stiu c-am ce probleme pot avea la vama,sii mai bine sa le import ca persoana fizica si apoi sa infiintez un SRL, sau inregistrez intreprinderea si apoi fac restul....

Anonim 30 ianuarie 2017 la 14:33

Buna ziua!!!Ma intereseaza de ce autorizatii,avize si licente am nevoie pentru a deschide o sala de festivitati?

Anonim 30 ianuarie 2017 la 15:44

Buna ziua!Ma intereseaza de ce autorizatii,avize si licente am nevoie pentru a construi de la zero o sala de evenimente?

Unknown 31 ianuarie 2017 la 21:34

Buna, asi avea o intrebare , vreau sa importez o gamma de cosmetice din UE, sa devin distribuitor al acestei companii in Republica Moldova, fiind deja acceptat pina ce verbal de catre Producator. Cum asi putea face intr-un mod legal, rapid si econom fiind la prima infiintare a proprii afaceri, si cu o sursa minima de start up.

Unknown 12 februarie 2017 la 16:22

Salutarea as vrea sa stiu daca este posibil ca activitatea si sediul firmei poate sa se afle in alta parte decit la adresa jurica , cum pot oficializa permutatia uyilajului sediului

Denis 12 februarie 2017 la 17:43

buna ziua. Eu ma numesc Denis si am o intrebare la dvstra: care este procedura de a instala automate de eliberare a produselor mici in cadrulul spitalelor ( bahile, servetele)
am nevoie sa cer permisiunea spitalului orasenesc sau ma adresez la primarie pentru autorizatie? si daca pot activa ca persoana fizica ? sau e necesara inregistrarea juridica? ce taxe se achita ? multumesc anticipat

Unknown 19 februarie 2017 la 01:43

Buna, vreau sa cumpar un salon de frumusete, insa localul este in arenda, se vinde SRL-ul si mobilierul din interior. Stau la dubii, nu am mai avut o afacere pina acum. De ce trebuie sa tin cont? ma tem sa nu fiu pacalita.

Antreprenor 20 februarie 2017 la 23:07

Bună seara, D. Inga
În caz că doriți să procurați o afacere existentă deja, în cazul Dvs un salon de frumusețe, luați în calcul următoarele:

- Analizați informația economico-financiară pentru ultimul an de zile, cel puțin, pentru a înțelege dacă activitatea este profitabilă sau nu. Aveți grijă ca pe numele firmei pe care o procurați să nu existe datorii, credite, fiindcă este un factor destul de important. Dacă nu posedați abilități în această sferă, angajați un contabil din afară pentru a vă ajuta în acest sens.

- Faceți anumite calcule. Care este costul întreprinderii pe care urmează să-l achitați vizavi de cheltuielile pe care le-ați suporta dacă Dvs ați deschide o frizerie și ați procura utilaj nou și toate cele necesare.

- Nu dați crezare doar spuselor, cereți argumente în orice acțiune.

- Interesați-vă dacă personalul care lucrează acolo va rămâne să lucreze în continuare la Dvs sau va trebui să pierdeți timp și resurse pentru a recruta alți angajați. De asemenea, dacă angajații vor rămâne să activeze, analizați atitudinea pe care o au față de Dvs ca noul proprietar.

- Faceți niște cercetări de piață, analize, sondaje ceva de acest gen, pentru a înțelege care este reputația companiei respective pe piața serviciilor de frumusețe. În caz că frizeria are o imagine negativă printre clienți, veți avea nevoie de mult timp și resurse pentru a schimba părerea acestora.

- Analizați cât de favorabil este amplasamentul salonului și câți clienți are zilnic.

- Verificați starea instrumentelor și echipamentelor pe care le procurați, uzura acestora, dacă acestea sunt procurate în leasing sau pentru ele nu există datorii;

- Citiți condica de reclamații și sugestii;

- Studiați contractul de arendă și asigurați-vă că chiria este achitată pentru cel puțin 12 luni. Arendatorul ar putea în orice moment să rezilieze contractul de arendă, de aceea studiați acest act detaliat, să nu vă aflați în situația în care aveți doar mobilier, echipamente și denumirea firmei.

- Evident aveți grijă la ce notar autentificați tranzacția de vânzare-cumpărare;

De asemenea vă recomand să luați cunoștință cu acest articol: http://www.antreprenor.su/2012/04/cumpararea-unei-afaceri-existente.html

Unknown 21 februarie 2017 la 21:31

Bună seara! Am și eu o întrebare. Vreau să deschid o spălătorie auto, dar nuștiu cu ce pași ar trebui să încep. Luînd în considerație ca vreau sa o deschid la sat. Mulțumesc anticipat

Anonim 8 martie 2017 la 13:38

Buna ziua,

Sunt din Romania si am deschis o firma in Republica Moldova in aprilie 2016. Nu am facut cont bancar pentru ca nu a avut activitate si intre timp am renuntat la afacerea din Republica Moldova. Un avocat mi a spus ca daca nu deschid cont bancar in 6 luni de la obtinerea certificatului de inregistrare se radiaza automat. Cum pot afla statusul firmei in acest moment?
Multumesc

Anonim 11 martie 2017 la 12:34

Buna as dori sa intreb ce documente imi trebuie ca sa deschid un magazin nealimentar de detergenti si alte marfuri de uz casnic si ce fel de interprindere sa fie va rog ajutatima.M.s

Anonim 17 martie 2017 la 09:48

Buna ziua, as vrea sa infiintez o afacere in domeniul frumusetii. Sunt master cu drept de a putea preda alumgirea unghiilo/ disain si altele. As vrea sa infiintez o afacere in care as putea preda pe lunga asta sa am pe cineva angajat care va munci , dar toate lucrurile astea se vor oferi cu produsele unor firme care lias impotrta de peste hotare. Care sunt pasii care trebuie sai urmez? Ati putea sami sfatuuti la cine mas putea asaa la ce persoana jurudica(avocat,contabil ...) ca sa ma qjute in domeniuk dat si sa ma insoteasca pe tot parcursul de infiintare a afacerii, mersi

Anonim 19 martie 2017 la 14:35

Buna ziua, Ma numesc Ilie si as fi foarte recunoscator daca ma veti consulta.
As vrea sa infiintez o agentie imobiliara, care ar fi pasii care trebuie sa parcurg si documentele necesare?

Anonim 20 martie 2017 la 17:14

Buna ziua..vreau sa deschid o afacere cu confenctionarea hainutelor pentru bebeluși..spuneți va rog ce studii trebuie sa am obligatoriu.?.eu am studii superioare in economie si ma gindesc sa fac cursuri de croitorie? Merci mult

Unknown 21 martie 2017 la 15:12

Buna,
referitor la o postare anterioara
"Dacă doriți să deschideți un butic unde veți comercializa haine pentru copii/dame și să activați în bază de patentă de întreprinzător, atunci adresați-vă la Inspectoratul fiscal teritorial în raza căruia persoana care solicită eliberarea patentei își are domiciliul sau la locul de desfășurare a activității preconizate"
Care e raza pentru persoane ce au viza de resedinta in suburbie?

Se mai functioneaza pe baza patentei de intreprinzator la moment?

Multumesc

Mary 22 martie 2017 la 16:38

Buna ziua d-le antreprenor! Am nevoie urgent de ajutorul d_voastra!Vreau sa deschid un magazin de imbracaminte si incaltaminte pentru barbati si femei! Am arendat un spatiu de 30 m2, si acum trebuie sa pregatesc actele ,dar nu stiu de unde sa incep!? Care sunt documentele necesare si care sunt pasii care trebuie sa-i intreprind pentru a-mi deschide magazinul? Pe internet sunt multe scrise dar nu prea inteleg ca trebuie de facut.Am nevoie de sfatul unui specialist.Va multumesc anticipat.Astept raspunsul cu nerabdare!!! Va rog mult in timpul cit mai apropiat sa-mi raspundeti!

Mary 22 martie 2017 la 16:46

Buna ziua d-le antreprenor! Am nevoie de ajutorul d-voastra in evaluarea unei situatii! Presupunem ca vreau sa deschid un magazin de haine pentru femei si barbati.Am arendat un spatiu de citiva m2. Care sunt documentele necesare si pasii care trebuie sa-i intreprind pentru a-mi deschide magazinul.Pe internet este informatie de toate tipurile,dar am nevoie de sfatul unui specialist.Va multumesc anticipat si va rog sa raspundeti in timpul apropiat la intrebare,deoarece am nevoie urgent de raspuns!

Anonim 4 aprilie 2017 la 21:27

Buna seara!Am si eu o intrebare, sunt din RM si vreau sa deschid o firma de constructii in Romania.,. Se prevede asa fel de activitate in Romania si daca da ce si cum as putea sa fac. Multumesc.

Алина 4 aprilie 2017 la 21:37

Buna seara! Ma numesc Alina si am si eu o intrebare la dumneavoastra. Sunt din Republica Moldova si as vrea sa deschid o firma d contructii in Romania. Imi puteti spune daca se prevede asa ceva in Romania? Si daca da, ce si cum trebuie sa fac. Multumesc mult pentru raspuns.

Алина 4 aprilie 2017 la 21:37

Buna seara!Am si eu o intrebare, sunt din RM si vreau sa deschid o firma de constructii. Se prevede asa fel de activitate in Romania si daca da ce si cum as putea sa fac. Multumesc.

Irina 5 aprilie 2017 la 14:51

Buna ziua! Care sunt pasii pentru fondarea unei companii internationale de transportare terestra a marfurilor si incarcaturilor? compania va fi cu capital strain,fondatorul este german, SRL inregistrat in Republica Moldova, cursele de export si import vor fi in toata Europa, Rusia, Ucraina. Astept cu mare nerabdare raspunsul dv-stra! Multumesc!

Ina 6 aprilie 2017 la 10:54

Buna ziua!
As avea nevoie de ceva info, daca ma puteti ajuta.
Vreau sa comercializez incaltaminte pt copii importata din Romania.
Eu am o Intreprindere Individuala, sotul un SRL. Care forma de organizare juridica credeti ca e mai comoda?
Ce gen de activitate trebuie sa aiba II in cazul comercializarii incaltamintei? E nevoie de aparat de casa, inregistrare ca platitor de TVA??
Care e procedura de import a incaltamintei, devamare, taxe, etc?
Daca ar trbui sa mai cunosc si alte aspecte nementionate, va rog sa le mentionati.
Multumesc!

Ion 16 aprilie 2017 la 19:06

salut..am si eu o intrebare o persoana din strainatate doreste sa deschida o fabrica de producere a brichetelor in rm,care ar fi procedeu de inregistrare pentru el (ca persoana straina)

Unknown 23 aprilie 2017 la 07:49

Buna. Ma numesc Mihai si doresc sa deschid un studiou foto cu suparafata totala de aproximativ 100 m2. in plus doresc sa prestez servicii de imprimare si vinzare a obiectelor destinate pentru ceremonii. Voi avea nevoie ca sa iau la lucru aproximativ 3 persoane. Mi-a ajuns o informatie ca este o forma de firma in care nu este nevoie de aparat de casa. Pot afla cum pot sa procedez in baza de ce sa lucrez ?? ms mult

Vasile R. 15 mai 2017 la 01:55

Bună. Aş vrea să deschid o interprindere pt. prestare serviciilor tip catering la ceremonii, servicii ce presupun prepararea produselor(furşet de fructe) şi servirea nemijlocit la fața locului, prepararea de băuturi(limonadă, ceai, cafea) şi servirea la fața locului. Care ar fi procedura şi ce nuanţe ar fi pt. astfel de activitate?

Unknown 30 mai 2017 la 17:50

Buna, vreau sa deschid un restaurant, de ce acte am nevoie pentru activitatea bucătăriei?

Unknown 19 iunie 2017 la 14:57

Buna ziua. As dori sa deschid o firma in alimentatie ce documente imi trebuiesc pentru a deschide?

Anonim 19 iunie 2017 la 17:33

Buna ziua ashi vrea sa deschid o afacere in prestarea serviciilor de curatenie si curatare chimica, de ce certificate sau de ce norme o sa fie nevoie pentru activitate, si daca sub o forma oarecare se atribuie si la utilajul care il voi folosi?????

Unknown 30 iulie 2017 la 19:52

Buna seara am si eu o intrebare la dumneavoastre vreu sami deschid o afacere mai exact o brutarie si nu am bani deunde as putea imprumuta o suma de bani pentru ami dduce la bun sfirsit acest lucru Va Multumesc mult rog sami dati un raspuns.

Unknown 30 iulie 2017 la 20:06

Buna seara am si eu ointrebare la dumneav o astrevreau sami deschid o afacere mai exact o brutarie si nu am bani de unde as putea sa fac un imprumut pentru ami duce treaba la bun sfirsit. Va multumim frumos rog un raspuns?

Anonim 8 august 2017 la 14:55

Buna ziua,
mă numesc Galina și am și eu o întrebarea legată nu atît de înregistrarea unui afaceri/forme juridice, ci mai degrabă reorganizarea ei. Ideea este că la moment forma juridică este întreprindere individuală, din mai multe motive am luat decizia de a ne extinde și am hotărît să ne reorganizăm în societate cu răspundere limitată. Puteți să mă sfătuiți care ar fi procedura?
Vă mulțumesc anticipat.

Unknown 10 august 2017 la 13:40

Buna ziua.
Avem o activitate licentiata in comercializarea dispozitivelor medicale. Suntem in cautarea oficiului pentru a ne extinde, si apare o problema. Toate oficiile strategic interesante pentru noi (loc , parcare, iesire la strada si intrare separata) sunt inregistrate ca spatii locative. Din cite mi s-a spus la Camera de Licentiere, se poate de arendat numai spatii comerciale. Nu gasesc acesata in lege. Este adevarat? Ce se intimpla in cazul in care toate cladirile din centrul vechi a Chisnaului sunt spatii locative? Nu putem activa in centru ? Va multumesc!

Anonim 14 august 2017 la 23:56

Buna
Vreau si eu sa deschid o afacere cu hainute pentru copii aduse de peste hotare,de firma h& m,next,matalan ce trebuie sa fac si daca e posibil asa

Anonim 20 august 2017 la 15:55

Buna ziua as vrea sa ma consultati de ce incapere am ne voieca demensiune,ce mijloace tehnicede producere,ce acte pentru initierea unei afaceri de producere si comercializare a pateseriilor

Anonim 8 septembrie 2017 la 00:20

Buna seara ! Vreau sa deschid o agentie de recrutare a fortei de munca in tara cit si peste hotarele ei, am gasit sa colaborez cu o agentie din cehia. Cum ar fi mai bine sa procedez pentru a deschide agentia si ce sa deschis srl sau intreprindere individuala?

Anonim 10 septembrie 2017 la 12:17

Buna ziua!

Doresc sa deschid o afacere in parteneriat (2 persoane) in domeniul comertului cu amanuntul (import) a hainelor pentru femei. Sunt la inceput de cale si as vrea sa stiu etapele de inregistrare a firmei (SRL; II; sau in baza patentei) nu sunt sigura care din ele este mai simpla de administrat.
Multumesc anticipat!

Anonim 20 septembrie 2017 la 18:12

Buna ziua, as dori sa deschid un sait cu jocuri de noroc cu cîştiguri băneşti. Cum peocedez?

Alina Rotari 20 septembrie 2017 la 19:39

Buna. Vreau sa deschid o I.I. de producere si comercializarea patiseriei. Imi spuneti va rog de ce acte am nevoie? Si este obligatoriu nevoie si de act care atesta pregatirea mea profesionla in domeniul respectiv? Ar fi posibil cumva si fara el? Multumesc.

Anonim 27 septembrie 2017 la 23:07

Buna! Daca o persoana din tara straina deschide o intreprindere care sunt impozitele care trebuie sa achite???

Anonim 14 octombrie 2017 la 11:55

Buna.As vrea sa deschid o cafenea(vinderea cafelei,producerea noastra a diferitor placintele,prajiturele,pizza la bucata...si vinderea lor in incaperea cafenelei).De ce acte e necesar de facut si in general de unde sa incep...specific ca intentionez sa cumpar incapere nelocativa.multumesc

Antreprenor 14 noiembrie 2017 la 15:04

Dacă întreprinderea va fi deschisă doar de către un fondator străin, atunci întreprinderea va fi - întreprindere cu capital străin
Dacă o parte din capitalul social va fi a fondatorului străin, iar o parte a unui fondator autohton, va fi întreprindere mixtă.
Indiferent de situația expusă mai sus, se va alege forma organizatorico-juridică, adică: S.R.L., S.A, și respectiv se vor achita impozitele pe care le achită și antreprenorii moldoveni.

Anonim 8 decembrie 2017 la 10:52

Bună ziua.
Ma numesc Olga.
Spuneti-mi va rog eu vreau sa deschid ( I.I. sau S.R.L sau sa procur patenta) la moment nu cunosc legal cum ar fi corect dar activitatea sa fie legata de reparaţia şi confecţionarea îmbrăcămintei, un atelier cu 4 lucrători. Daca este posibil sa-mi spuneţi cu ce să încep, şi la care usi trebuie sa bat.
Vă mulţumesc mult.

Unknown 11 decembrie 2017 la 13:00

Buna. am deschis un SRL. domeniu principal de activitate producerea mobilei-elemente decorative(evident comercilaizarea lor prin intermediu ag. economici-magazine). intial doresc sa inchiriez spatiu mic( garaj) ca atelier de producere. Este necesar de autorizatie? Multumes anticipat

Unknown 5 ianuarie 2018 la 10:58

Buna ziua. Dupa inregistrarea intreprinderii la Camera de Inregistrare, in cit timp suntem obligati sa ne punem la evidenta la fisc si sa deschidem cont bancar? Sunt niste termeni stabiliti? Multumesc

Anonim 29 ianuarie 2018 la 18:16

buna ziua. ce obligatii si ce reguli am lla inregistrarea unei firme de constructi?

Anonim 2 februarie 2018 la 15:41

Buna ziua.as dori sa închiriez o un local pentru a prea servici de manichiura.ca persoana fizica.de ce este nevoe pentru a legaliza aceasta mine afacere.multumesc anticipat.

Ecaterina 24 aprilie 2018 la 18:25

Buna ziua. Vreau sa infiintez un SRL care sa aiba ca activitate producerea de produse cosmetice hand-made cu ulteriorul export ale acestor produse in UE. Ati putea sa-mi spuneti va rog frumos pasii pe care urmeaza sa-i indeplinesc si de ce fel de licente sau autoorizatii am nevoie, de la ce institutii si la ce etapa? Va multumesc anticipat