Orice antreprenor nu ai întreba, fiecare s-a ciocnit cu careva probleme pe parcursul activității sale, însă acestea nu ar trebui să te facă să renunți la scopurile pe care ți le-ai propus pentru viitor.
Și doar peste o perioadă de timp, afacerea intră pe făgașul său normal și te vei putea bucura de rezultate, dar până atunci analizează ce ai de făcut, cere sfatul celor experimentați în domeniu pentru te îndruma să alegi calea cea mai corectă.
Fie că ești abia la început de drum, dorind să te lansezi într-o afacere, fie că afacerea are deja mai mulți ani de activitate, riscul eșuării acesteia persistă.
Așa deci, în acest articol, mi-am propus să vă descriu pericolele care vă pândesc afacerea, dar și modalitățile de eliminare ale acestora.
- Nu ai un plan de afaceri sau ai doar unul superficial.
Mulți întreprinzători nu acordă o mare importanță planului de afaceri sau în general nu îl alcătuiesc considerând că chiar ar putea să se lipsească de el, având doar ideea inițierii afacerii și unele surse financiare. Foarte mulți întreprinzători dezvoltă strategii pe termen scurt fără a se gândi că businessul este un proces cu rezultate pe termen lung.
Fără un plan de afaceri nu vei ști încotro să te îndrepți, cât timp m-ai ai la dispoziție până ați atinge scopurile și a obține rezultatele maximale dorite. Plus la aceasta, neavând un plan de afaceri bine alcătuit nu vei găsi calea spre reușită în cazul în care vor apărea probleme de diverse genuri, pentru că pur si simplu nu vei fi pregătit să le înfrunți și nu vei avea soluții pentru a le rezolva.
Planul de afaceri trebuie să ofere răspunsuri la foarte multe întrebări:
- Ce produs/serviciu oferi?
- Cine sunt clienții, unde sunt localizați, cum ajungi la ei?
- Cine sunt concurenții, ce aduci în plus față de ei?
- Cum stabilești prețul?
- De unde și în ce condiții obții ceea ce vrei să vinzi? Cine furnizează materiile prime, echipamentele, și toate cele necesare procesului de producție?
- Cine vor fi angajații tăi, unde îi găsești, cu cât îi plătești?
- Ce profit estimezi că vei avea? (Calcule concrete)
- Ce obiective ai? Cum vei ști că le-ai atins?
- Câți bani îți trebuie ca să începi activitatea?
- Îndeplinești de unul singur toate sarcinile.
Mulți șefi consideră că ei ar face lucrul cel mai bine și de aceea preferă să muncească singuri, astfel creându-și mult mai multe probleme. Asta nu înseamnă că întreprinzătorul nu trebuie să dețină controlul asupra activității întreprinderii. El ar trebui sa delege o parte din sarcinile sale angajaților săi, pe care să-i motiveze să atingă anumite obiective poate și mai bine decât era s-o facă șeful.
Antreprenorul trebuie să fie concentrat pe evoluția firmei în ansamblu și nicidecum pe micile detalii pe care le-ar putea soluționa altcineva împuternicit s-o facă.
- Nu îți asiguri fonduri suficiente.
Chiar dacă ai avut suficienți bani pentru inițierea afacerii, asta nu înseamnă că deja nu vei m-ai avea nevoie de surse financiare în continuare. Nu te baza pe profitul care-l vei obține în urma comercializării produselor sau serviciilor prestate de firma care ai întemeiat-o.
Profitul și investițiile făcute ți le vei recupera peste o perioadă de timp, dar până atunci va trebui să achiți salariile angajaților, să procuri materie primă și vei avea încă multe alte cheltuieli care vor trebui acoperite din diverse surse:
- Banii proprii
- Venituri din vânzări
- Credite
- Bani primiți de la investitori
- Nu încasezi la timp banii de la clienți.
Chiar dacă produsele sau serviciile tale sunt foarte întrebate printre clienți, asta nu înseamnă că nu poți da faliment. Care ar putea fi oare cauza? Răspunsul e simplu — nu încasezi la timp banii.
Petru a evita asemenea situații e necesar din timp de pus la punct mai multe detalii. În primul rând trebuie să închei contracte, în care să fie stipulate cu exactitate termenele de achitare, iar în cazul neachitării să plătească penalizări pentru întârziere. Altfel, în cazul neexistenței unor termene concrete, clienții vor achita doar atunci când își vor aduce aminte și nicidecum atunci când va avea nevoie întreprinzătorul.
- Angajezi în poziții-cheie rude, prieteni sau cunoscuți.
Aceste persoane angajate într-un domeniu de activitate poate și necunoscut pentru ei, nu vor face altceva decât să creeze probleme, situații neplăcute și conflicte între angajații companiei, nefiind competenți să ia anumite decizii.
- Neglijezi marketingul.
Mulți dintre cei care vin cu o idee nouă pe piață sunt siguri că din moment ce știu totul despre produsul lor, vor putea foarte ușor să-l vândă. Sau poate și mai rău, mulți dintre ei nici nu au tehnici de vânzare stabilite din timp, ci consideră că produsul lor se va vinde pur și simplu de la sine, deoarece e ceva nou pe piață și nu are concurență. E o idee total greșită.
Marketingul este temelia unei afaceri și pe cât de durabilă e construită aceasta cu atât de stabilă și puternică va fi afacerea pe viitor. Dacă nu te pricepi la marketing, angajează un expert în domeniu care cu siguranță își va face lucrul cu brio. Marketingul nu e un aspect ce trebuie neglijat, ci dimpotrivă, e necesar să-i acorzi prioritate. Iată câteva detalii care trebuie neapărat să le cunoști:
- Ce vor oamenii? Află răspunsul la această întrebare, apoi spune-le că poți să le oferi lucrurile care și le doresc la un preț accesibil, de o calitatea înaltă și destul de rapid și comod pentru ei.
- Vorbește despre clienți, descrie-ți produsele și nu imaginea personală. O reclamă în care firma ta e ridicată în slăvi poate impresiona rudele și prietenii tăi și nicidecum clienții, pentru că aceștia vor să vadă ce se face pentru ei în realitate
- Trebuie să vinzi ceea ce doresc oamenii să cumpere. E un proces dublu de executat, sunt cheltuieli financiare si de timp duble atunci când se încearcă a convinge pe cineva că are nevoie de produsul tău, apoi să cumpere. Ar fi mai simplu să lucrezi doar la tehnicile de vânzare a produsului.
- Te relaxezi atunci când nu trebuie să faci acest lucru.
Când businessul merge și încep a crește vânzările, unii întreprinzători tind să creadă că de-acum încolo tot timpul afacerea va merge strună și nu m-ai depune efortul necare pentru a menține succesul obținut, pentru a-și dezvolta, pentru a-și mări domeniul de activitate. E un aspect ce trebuie luat în seamă dacă nu vrei să ajungi în prag de faliment.
- Atragi noi clienți, dar nu îi poți reține mult timp.
Acest lucru se poate întâmpla atunci când politica întreprinderii e axată mai mult pe atragerea potențialilor clienți, dar nu le oferă produse sau servicii care să le satisfacă așteptările și de aceea nu au în final un număr de clienți fideli.
- În firma ta lipsește leadership-ul.
Managementul nu are control și autoritate. Compania pe care ai creat-o crezând că va avea succese s-a transformat într-un grup de oameni care deși lucrează sub același acoperiș nu muncesc pentru a atinge scopuri comune și nu există o cultură organizațională care să-i unească. În acest caz, trebui să intervii cu măsuri concrete privind respectarea culturii companiei. Va fi necesar să organizezi evenimente unde să motivezi angajații, să stabiliți strategiile firmei pe termen lung, căci altfel fiecare va lucra haotic, fără obiective comune și în diferite direcții.
Nici un comentariu