Întreprinderile mici și mijlocii (IMM)

Fiecare antreprenor, atunci când ia decizia să-și lanseze o afacere, decide și mărimea acesteia, adică alege să-și înființeze o întreprindere mică, mijlocie sau având resursele și experiența necesară, poate chiar una de proporții, adică mare.

În acest articol vorbim despre întreprinderile mici și mijlocii, rolul și importanța acestora, avantajele și dezavantajele pe care le prezintă și criteriile lor de definire în diferite țări.

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt predominante într-o economie de piață, având drept caracteristici principale un număr de angajați sub o anumită limită și o cifră de afaceri de asemenea până la o anumită valoare.

P. Drucker (savant american) spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice”. Acest lucru este foarte adevărat, deoarece anume întreprinderile mici și mijlocii determină creșterea economică a unei țări, structura și calitatea produsului național brut (PNB). În majoritatea țărilor dezvoltate, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de 60-70% din PIB-ul țării respective.

Întreprinderile mici și mijlocii au un rol deosebit de important în cadrul economiei naționale, deoarece:

• contribuie semnificativ la reducerea ratei șomajului, la creșterea economiei și la îmbunătățirea condițiilor de trai;
  
  
• permit recuperarea mai rapidă a investițiilor în comparație cu întreprinderile mari;
  
  
• se adaptează mai rapid la cerințele clienților și la schimbările ce pot apărea pe parcursul dezvoltării afacerii;
  
  
• sunt mai ușor de administrat și de controlat;
  
  
• asigură consumatorii cu produsele și serviciile de care aceștia au nevoie;
  
  
• contribuie la dezvoltarea concurenței și la înlăturarea situațiilor de monopol;
  

În mai multe țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de 99,3-99,7 % din totalul întreprinderilor create pe aceste teritorii. De obicei, anume IMM-urile oferă 75-80% de locuri de muncă, ceea ce este un procentaj destul de mare în comparație cu companiile mari, unde în permanență se abordează reducerile de personal din anumite motive.

O companie, pentru a fi considerată mică sau mijlocie, trebuie să îndeplinească două tipuri de criterii: cantitative și calitative.
— cantitative: profitul, numărul salariaților și volumul vânzărilor;
— calitative: atingerea a unui anumit grad de integrare în mediul economic sau a unui anumit nivel al productivității muncii, etc.

Antreprenoriatul se dezvoltă într-un ritm accelerat în toate țările lumii, indiferent de situația economică a acesteia. Întreprinderile mici și mijlocii au început să să apară din ce în ce mai multe cu circa 20 de ani în urmă, îndeosebi în Europa de Vest, când s-a trecut la economia de piață, iar astfel de întreprinderi apăreau din ce în ce mai multe.

În România, pot fi considerate întreprinderi mici și mijlocii, cele care nu au un profit brut mai mare de 5 milioane euro, iar cifra anuală de afaceri este mai mică de 8 milioane de euro. Pentru acestea, volumul vânzărilor realizate nu trebuie să depășească 25% deținut de o companie ce nu este IMM. Referitor la numărul de angajați: 0-9 angajați — microîntreprindere; 10-49 angajați — întreprindere mică; 50-249 angajați — întreprinderi mijlocii.

În Republica Moldova, criteriul de bază la definirea unei întreprinderi mici sau mijlocii îl constituie numărul angajaților. Astfel, Legea privind susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii definește micul business ca pe o activitate antreprenorială. Este considerată întreprindere micro, agentul economic care corespunde următoarelor criterii: număr mediu anual de salariați nu mai mult de 9 persoane, sumă anuală a veniturilor obținute din vânzări să fie cel mult 3 milioane de lei, iar valoare totală anuală de bilanț a activelor să nu depășească 3 milioane de lei. O întreprindere este considerată mică, atunci când are cel mult 49 de angajați, veniturile anuale din vânzări constituie cel mult 25 milioane de lei și valoare totală anuală de bilanț a activelor nu depășește 25 milioane de lei. Întreprinderile mijlocii, sunt cele care au cel mult 249 de angajați, veniturile din vânzări nu depășesc 50 milioane de lei, iar valoare totală anuală de bilanț a activelor nu este mai mare de 50 milioane de lei.

În SUA întreprinderile sunt mici și mijlocii doar dacă numărul proprietarilor (persoanelor) este între 1 și 20. De asemenea, aceste întreprinderi au nevoie de o localizare geografică bine determinată, sistemul de management este unul independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri ajung la câteva milioane de dolari SUA (în sfera comerțului cu amănuntul — 8 mil. dolari SUA; comerțul cu ridicata — 22 mil. dolari SUA).

În Uniunea Europeană criteriul principal la determinarea mărimii întreprinderii este numărul de angajați, ceea ce permite clasificarea întreprinderilor în 3 categorii: pentru microîntreprinderi: 1-9 salariați; întreprinderi mici: 10-99 salariați; întreprinderi mijlocii: 100-499 salariați.

În Marea Britanie sunt considerate întreprinderi mici cele care respectă cel puțin 2 criterii dintre următoarele: dacă valoarea anuală a vânzărilor companiei nu depășește 5,6 milioane lire sterline și valoarea de bilanț a activelor nu este mai mare de 2,8 milioane lire sterline, iar numărul salariaților nu depășește 50 de persoane. Pentru întreprinderile mijlocii există următoarele criterii de apreciere: valoarea anuală a vânzărilor nu este mai mare de 22, 8 milioane lire sterline, valoarea de bilanț a activelor este mai mică de 11,4 milioane lire sterline, iar numărul de angajați nu depășește 250 de persoane.

În Canada, întreprinderile care au o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane dolari sunt determinate ca fiind mici, în timp ce o întreprindere mijlocie are o cifră de afaceri până la 20 milioane dolari.

În Japonia criteriile de apreciere a unei întreprinderi sunt considerate mărimea capitalului, numărul salariaților și apartenența ramurală. Astfel, în industria extractivă și prelucrătoare, comunicații, transport și construcții, întreprinderea este considerată mijlocie dacă are un capital maxim de 100 mii yeni (660 mii dolari) și de 300 de salariați. În comerțul cu ridicata, sunt considerate mijlocii, acele întreprinderi care au un capital maxim de 30 mii yeni (200 mii dolari) și până la 100 salariați. În comerțul cu amănuntul și servicii, sunt evaluate drept întreprinderi mijlocii cele cu un capital ce nu depășește valoarea de 10 mii yeni (66 mii dolari) și 50 de salariați. Întreprinderi mici sunt cele care au cel mult 5 angajați, dacă vorbim despre sfera comerțului și a serviciilor, și cel mult 20 de angajați în celelalte domenii de activitate.

În Federația Rusă, drept criteriu de definire a IMM-urilor servește numărul angajaților pe domenii de activitate. Sunt considerate întreprinderi mici și mijlocii, cele în care numărul mediu de angajați în perioada dării de seamă nu depășește următoarele niveluri: în industrie, transport și construcții — 100 de angajați; în comerțul cu ridicata — 50 de angajați; în comerțul cu amănuntul și prestarea serviciilor populației — 30 de angajați; în gospodăria de fermieri — 60 de angajați. Alt criteriu de apreciere a IMM-urilor este cota de participare a statului, a întreprinderilor mari, a societăților obștești, care nu ar trebui să depășească 25 la sută din valoarea totală a capitalului statutar.

Întreprinderile mici și mijlocii au foarte multe avantaje, printre care am putea enumera următoarele:

• Întreprinderile mici și mijlocii răspund mai rapid la condițiile schimbătoare ale pieței;
  
  
• Aceste întreprinderi pot fi înființate cu investiții mai mici în comparație cu companiile mari și perioada de recuperare a acestora este de asemenea mai redusă;
  
  
• IMM-urile pot implementa cu ușurință noile tehnologii, pot adăuga, modifica produsele sau serviciile prestate de către întreprindere, iar aceste schimbări le vor executa în termeni mai reduși de timp în comparație cu întreprinderile mari, datorită faptului că sunt mai flexibile și se adaptează rapid la conjunctura pieței. De asemenea, costul schimbărilor nu va fi atât de mare comparativ cu firmele mari;
  
  
• Oferă produse și servicii de o înaltă calitate la prețuri rezonabile;
  
  
• Întreprinderile mici și mijlocii cunosc mai bine cerințele clienților și au posibilități mai mari de extindere pe piața locală;
  
  
• În cadrul IMM-urilor este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și control, foarte simplu, ușor și eficient;
  
  
• Întreprinderile respective exercită o funcție socială, prin asigurarea cetățenilor cu locuri de muncă, oferirea salariilor cuvenite, motivarea angajaților și crearea unui colectiv unit.
  
  
• Aceste întreprinderi, fiind în continuă creștere, duc la existența unui număr tot mai mare de proprietari, care sunt considerați drept pătura de mijloc a societății, ce-și asigură de sine stătător o condiție socială mai bună și un trai cât mai decent, ajutând în paralel și alți oameni să ajungă la scopurile propuse;
  
  
• Întreprinderile mici și mijlocii duc necontenit la progresarea și reformarea economiei.

Totuși, de foarte multe ori, se ajunge la concluzia că e nevoie de atras atenția și asupra dezavantajelor IMM-urilor. Acestea sunt:

• Existența unor cazuri de investiții nerentabile;
  
  
• Impozite și cerințe prea mari;
  
  
• O cerere prea mică pe piață pentru produsele sau serviciile oferite de unele întreprinderi mici sau mijlocii;
  
  
• Întreprinzătorul nu poate poseda absolut toate aptitudinile necesare pentru administrarea afacerii, de aceea uneori pot apărea dificultăți în procesul de organizare a activităților, iar în cazul în care antreprenorul își propune să-și mărească sectorul de activitate și nu este suficient de pregătit pentru acest lucru, poate suferi un eșec;
  
  
• Legislația, politica țării în care activează întreprinderea și situațiile de monopol, pot influența negativ asupra dezvoltării acesteia;
  
  
• Pot apărea dificultăți la obținerea creditelor sau la convingerea investitorilor pentru a primi resursele financiare necesare dezvoltării afacerii. De asemenea, rata dobânzii înalte, deseori duce la imposibilitatea întreprinderii de a se adapta tuturor cerințelor și la falimentare.
  
  
• Insuficiența informațiilor și a experienței în domeniu;

Teoretic, fiecare întreprindere, mică, mijlocie sau mare își are scopurile sale. Antreprenorii, alături de angajații lor, muncesc mult zilnic, indiferent de situație, pentru atingerea obiectivelor, pentru dezvoltarea unei afaceri profitabile, de durată și pentru prosperarea întregii societăți în care trăim.