Antreprenoriat

Studierea antreprenoriatului reprezintă o cerință de bază pentru cei care doresc să se lanseze în afaceri. Orice antreprenor care alege să-și desfășoare o activitate economică, are ca scop obținerea unui profit, iar în același timp mulțumirea clienților, satisfacerea nevoilor existente pe piață și creșterea economiei naționale.

Antreprenoriatul ca noțiune a fost introdus de către economiști în secolul al XVIII-lea, iar în continuare a fost un domeniu care atrăgea tot mai multe interese din partea oamenilor înstăriți. Aceștia defineau antreprenoriatul drept o activitate desfășurată de către un întreprinzător, care în baza unor condiții contractuale, se obligă să presteze diverse lucrări (industriale, de construcții, etc.), în favoarea altei persoane și organizații, evident în schimbul unei recompense stabilite din timp.

Activitatea de antreprenoriat reprezintă o activitate independentă, desfășurată pe risc propriu, conform legislației și orientată spre obținerea unui profit, ca urmare a comercializării produselor sau a prestării serviciilor de către persoanele înregistrate în calitate de antreprenori.

În literatura economică de specialitate, noțiunea de antreprenor a apărut în Dicționarul Universal de Comerț, în anul 1723, desemnând persoana care își asumă obligații în vederea gestionării construcției unui obiect.

Economistul austriac Joseph Schumpeter spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament, care include: 1) inițiative; 2) organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-economice; 3) acceptarea riscului și a eșecului”.

În Evul Mediu, erau considerați antreprenori persoanele care exercitau funcții înalte de conducere, indiferent de domeniul de activitate, organizatorii sau cei care se ocupau cu comerțul. Astfel, antreprenori erau numiți:

• Cei care desfășurau activități economice, în special care se ocupau cu comerțul exterior;
  
• Organizatorii de parade, spectacole, evenimente;
  
• Persoanele responsabile de lucrul care se efectua pe șantierele de construcții sau la obiectele industriale.

Chiar dacă toți specificați mai sus erau numiți antreprenori, acest lucru nu înseamnă că toți își asumau aceleași riscuri. De cele mai multe ori, ei conduceau activitățile pe care le organizau cu multă precizie și tact, utilizând resursele financiare, materiale și comerciale care li se alocau. În prezent nu putem afirma că antreprenor este doar persoana care conduce un anumit departament sau grup de oameni pentru executarea anumitor sarcini. Este ceva mai mult — antreprenorul își asumă riscuri financiare, câteodată chiar enorme, pentru a-și lansa o afacere, pe care ulterior s-o conducă, utilizând mijloace bănești, resurse materiale și comerciale personale, în scopul obținerii de profit.

În cazul în care antreprenorul execută un anumit proiect și este obligat să îl prezinte beneficiarului într-un anumit timp, cu rezultatele necesare, ei semnează un contract, care se numește contract de antrepriză.

Potrivit legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri [art. 1.1].

Tipologia antreprenoriatului
Cele mai întâlnite forme de antreprenoriat sau muncă pe cont propriu sunt: activitățile comerciale cu licență sau activitățile companiilor comerciale. Diferența dintre aceste două forme este că un comerciant (persoană fizică), își lansează o afacere pe cont propriu și obține autorizația comercială, în timp ce o întreprindere (persoană juridică), care inițiază o afacere, va avea nevoie de autorizația comercială a fondatorilor și pe lângă aceasta, de un contract legal încheiat între aceștia.

Antreprenoriatul sub forma întreprinderilor comerciale
Activitatea de antreprenoriat poate fi desfășurată de către persoanele juridice în momentul când antreprenorul își deschide una din formele organizatorico-juridice ale întreprinderii: fie o societate pe acțiuni, o societate cu răspundere limitată, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acțiuni sau o societate în nume colectiv.

Activități cu autorizație comercială
O activitate cu autorizație comercială reprezintă cea mai simplă metodă de a începe o afacere. E nevoie de o autorizație comercială care să ofere dreptul beneficiarului de a dezvolta afaceri într-un anumit domeniu. Pentru fiecare activitate comercială sunt anumite cerințe:

• Comerțul liber — acesta nu necesită o calificare specială, e nevoie doar de un extras de cazier judiciar (aceste activități includ, vânzarea anumitor mărfuri sau diverse activități intermediare).
  
  
• Activități reglementate — pe lângă calificările necesare există cerințe suplimentare specificate în diverse regulamente (spre exemplu: cunoștințe și experiență în contabilitate, montaj, reparare și control al aparatelor electrice, cosmetologie, optică, servicii de masaj, consiliere psihologică etc.).
  
  
• Activități meșteșugărești — necesită urmarea unor cursuri specifice de învățământ și pregătire profesională sau 6 ani de experiență în activități similare cu cele care urmează să se ocupe antreprenorul (spre exemplu: tâmplăria, fierăria, activitățile mecanice, zidăria, tinichigeria, serviciile cosmetice).
  
  Activitățile mai sus enumerate se numesc activități înregistrate. Solicitantul care îndeplinește cerințele specifice depune documentele necesare la autoritățile împuternicite să ofere autorizații comerciale, care ulterior le eliberează licența.
  
  
• Concesionări — pentru aceste activități sunt definite cerințe speciale prin legi și regulamente, inclusiv calificarea în domeniu. Pe lângă aceasta, înafară de înmatriculare, solicitantul necesită aprobare din partea unei autorități administrative de stat (spre exemplu, pentru a deschide o casă de schimb valutar e absolut necesar acordul Băncii Naționale). Dacă aprobarea se acordă solicitantului, acesta, primește pe lângă licența comercială, așa-numita concesionare. Printre exemplele de concesionări se numără: producția, repararea, vânzarea și utilizarea de arme, furnizarea serviciilor de comunicații, servicii de taximetrie etc.

De asemenea, se consideră o activitate de antreprenoriat, atunci când o persoană fizică își deschide o întreprindere individuală, o gospodărie țărănească sau activează în baza patentei de întreprinzător.


Importanța activității de antreprenoriat

• Antreprenoriatul este un sector foarte important al economiei și contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea pe termen lung a economiei. Anume prin activitățile de antreprenoriat se atrag diverse investiții, inclusiv și din străinătate, ceea ce duce la îmbunătățirea necontenită a relațiilor cu partenerii externi, pentru obținerea unei poziții cât mai dominante pe piața internațională.
  
  
• Antreprenoriatul este o sursă a bugetului statului. Impozitele pe venit plătite de către fiecare antreprenor în parte pentru desfășurarea activității economice, sunt principalele surse de acumulare a bugetului unui stat. În același timp, antreprenorii oferă locuri de muncă, iar acest lucru, din nou vine să ajute statul, la colectarea impozitelor direct de la persoanele fizice, adică de la angajați.
  
  
• Prin activitățile de antreprenoriat se contribuie direct la dezvoltarea tehnologiilor inovatoare. Foarte mulți antreprenori investesc sume enorme de bani pentru progresarea tehnologiei, științei și pentru diferite descoperiri. Astfel, prin progresul tehnico-științific, orice stat avansează pe plan internațional, iar economia se dezvoltă în ritm accelerat, evident, dacă se investește în direcțiile profitabile și de perspectivă.
  
  
• Antreprenoriatul are un rol social bine definit prin angajarea personalului, începând de la tineri și finisând în unele situații chiar cu pensionarii. În acest mod, antreprenoriatul vine să reducă rata șomajului, prin angajarea persoanelor apte de muncă, cu scopul de a le oferi un salariu stabil, în schimbul muncii efectuate de către acestea în cadrul întreprinderii.